Vești bune. Iată care este stadiul lucrărilor
Imaginea de mai sus a fost surprinsă în urmă cu câteva minute de pe camera de supraveghere a giratoriului de la Carrefour.
Se poate observa coloana lungă de mașini ce așteaptă să traverseze podul de la Mărăcineni.
Reporterul buzoienii.ro s-a interesat azi despre stadiul lucrărilor și termenul de finalizare a lucrărilor.
Veștile sunt bune.
S-a turnat placa de beton pentru calea de rulare pe 66% din lungimea podului.
Mai exact pe 4 din cele 6 deschideri (segmente delimitate de cele 5 picioare ale podului).
„Din cele șase segmente ale podului s-a turnat betonul pentru calea de rulare pe patru dintre ele. Azi după-amiază am rezolvat deschiderea patru. Dacă vremea e bună și plouă mai puțin, astfel încât să putem lucra în fiecare zi, eu sper că pe 20 iulie – cel mai târziu – să fi turnat calea de rulare pe toată lungimea podului. Urmează apoi în ordine realizarea hidroizolației, turnarea asfaltului și montarea rosturilor de dilatație. Ținta e să terminăm la sfârșitul lunii august”, ne-a declarat azi Vasile Ionașcu, dirigintele de șantier.
Fănică Bîrlă a schimbat azi partidul. Click AICI pentru detalii
Pe cele trei deschideri pe care se turnase deja calea de rulare s-a așternut azi un cearșaf lung de culoare albă.
Acesta este udat ritmic în zilele caniculare pentru a împiedica evaporarea brusca a apei și crăparea betonului.
Astăzi la pod a ajuns și prefectul Carmen Ichim, care urmărește atent stadiul lucrărilor. Șefa de la Casa Albă nu vrea ca deschiderea podului să se mute în septembrie.
Te rugăm distribuie acest articol dacă informațiile ți s-au părut utile.
Citește și: Un bărbat de 31 de ani a fost lovit de tren! CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Mai bine calitate decat deschidere in graba..
Buna ziua! Peste 2 ore voi sosii in gara Buzau. Daca voi lua un taxi,azi sambata, voi ajunge greu in Maracineni? Imi sugerati sa iau autobuzul/maxi 2?
Azi nu e aglomerat. Merge autobuzul.