Frustrare! Și huiduieli către ăia în negru

Dezamăgire pentru handbalistele din Buzău.

Câteva, mai sensibile, au plâns de oftică.

„Cum, mă, să avem cinci în față și să nu câștigăm”, au spus cu voce tare, dar și în gând, fetele în roșu.

Supărarea de moment a fost accentuată și de ratarea din ultimele 10 secunde.

La 25-25, în ultimul minut ale noastre au avut atacul. Dar Alina Ilie a dat mult pe lângă.

S-a terminat egal, cu lumea plecând de la sală semi-(ne)mulțumită.

Înainte de meci, un egal era considerat bun, la final (după ce au avut 5 în față) remiza s-a considerat nesatisfăcătoare.

De ce nu am câștigat ?

„Pentru că arbitrul a tras cu oaspetele. Au fost cel puțin trei decizii clare care ne-au dezavantajat. Arbitrii au ajutat pe Cisnădie să ne egaleze”, a spus, nervos, la final, antrenorul Dumitru Muși.

Acesta s-a și rățoit în timpul meciului, dar și la final la arbitri. Și publicul a simțit la fel. Fluierașii au fost apostrofați atât la deciziile discutabile, cât și la final.

Pe de altă parte, Gloria n-a câștigat pentru că i-a lipsit încă o jucătoare bună la 9 metri pe lângă centrul Ilyna Dizyana și interul Maria Gedtroit. Din păcate, Alina Ilie, după câteva reușite, a ratat finalul.

De asemenea, Gloria n-a câștigat pentru că Alex Weber, antrenorul oaspetelor, s-a prins că Ilyna face tot jocul la Buzău și a luat-o în marcaj unu la unu. De atunci, s-a tăiat jocul alor noastre.

De ce vom câștiga ?

Pentru că jucătoarea bună care era lipsă la 9 metri e deja la Buzău. „Uite-o colo p-aia lipsă”, l-a închis Cristi Ceaușel, șeful Gloriei, pe reporterul buzoienii.ro.

„O vezi p-aia blondă ? Vinyukova o cheamă. Și Natalia. E rusoaică. Se pregătește cu noi de ceva vreme dar n-am putut s-o legitimăm. Dar acum am reușit. Joi, la Cluj, va juca”, a lămurit chestiunea Ceaușel. Concluzia e că Gloria și cu rusoaica asta în teren va începe să fie o echipă măcar de mijlocul clasamentului. Acceptabil pentru un prim sezon în Superligă.

Pentru că reporterul nu și-a dat seama să-i facă o poză, s-a inserat o fotografie cu rusoaica de pe internet.

Și apropo de reporter. A tastat cu mare plăcere rândurile de mai sus, după o pauză de scris despre handbal de vreo cinci ani.

Și-a adus bineînțeles aminte că Boșcodeală n-a fost un primar modest așa în general, dar și la sport nu s-a priceput deloc. La fotbal l-a ținut „pe viață” pe Tulpan, iar la handbal și alte sporturi a alocat bani doar de divizia B.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Neagu l-a invitat la Buzău. Nu va veni singur CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Frustrare! Și huiduieli către ăia în negru

  • Excelenta apararea pe centru ; pe laterale am luat vreo 10 goluri ; daca se rezolva a
    pararea in extreme Buzaul ar putea avea cea mai buna aparare din Liga

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.