Ascultă aici în premieră noul imn al ”Drăgăicii de la Buzău” în interpretarea Dorei Gaitanovici!

„Vreau să-i readuc Drăgăicii gloria de odinioară. Avem multe noutăți referitoare la acest târg pe care-l văd devenind în câțiva ani cel mai important din țară. O noutate e că începând cu această ediția Drăgaica are și un imn al ei”, a anunțat astăzi primarul C-tin Toma.

În cadrul conferinței de presă a fost prezentat în premieră acest imn, denumit „Drăgaica de la Buzău”, interpretat de tânăra și talentata cântăreață buzoiană Dora Gaitanovici. Videoclipul a fost filmat în parcul Tineretului.

„Îi mulțumesc din suflet domnului primar C-tin Toma pentru că a avut încredere în mine pentru a realiza acest imn. Eu și colegii din trupa mea ne-am ocupat de orchestrație, versurile sunt al lui Alfred Vasilescu. Sper că a ieșit ceva frumos și reprezentativ, că piesa se ridică la înălțimea așteptărilor. După mine, Drăgaica este un simblol de belșug și voie bună. Sper că am reușit să transmit și prin cântec acest lucru”. 

Dora Gaitanovici a fost aplaudată după ascultarea imnului de toți cei prezenți în sala de festivități a primăriei. 

C-tin Ungureanu, Nemuritorii: „O felicit pe Dora, e o melodie frumoasă. Dar, dacă tot s-a deschis balul îi lansez primarului Toma provocarea de a organiza un concurs între cantautorii buzoieni pentru cel mai frumos imn al Drăgăcii”. 

Drăgaica de la Buzău
versuri de Alfred Vasilescu

S1: Vara-i plină de grâu şi flori,
Fetele frumoase se-adună-n zori Şi dansează în ritm de foc,
Să aducă bogăţie, rod şi noroc.
Br.1: Joacă drăgăicile, s-alunge relele
Cu dor şi dragoste, la la lai, la la la la.
Să fie cu noroc, haideţi cu toţi la joc!
Heeeeeeeei
R: Haideţi la sărbătoare, să ne bucurăm cu mic cu mare
Ce mare bucurie, cântec, meşteri, veselie!
Heeeeeeeei
Heeeeeeeei
Chorus: (Hai vecine pe la mine,
Păi vino, şi-o să-ţi fie bine!
Să petrecem împreună Şi-o s-avem o viaţă bună!
Măi!)
Solo:
S2: E Drăgaica de la Buzău
Cea mai mândră de pe lume, n-are seamăn, zău!
O comoară cum alta nu-i Românească, primitoare, tuturor s-o spui!
Br.2: Nu ne e cu bănat, că eşti sărac, bogat,
Din oraş ori din sat, la la lai, la la la la.
Eşti tânăr sau bătrân, să ai un suflet bun!
Heeeeeeeei

R: Haideţi la sărbătoare, să ne bucurăm cu mic cu mare
Ce mare bucurie, cântec, meşteri, veselie! Heeeeeeeei Heeeeeeeei
Chorus: (Hai vecine pe la mine,
Păi vino, şi-o să-ţi fie bine!
La Drăgaica din popor,
Că-i a noastră-a tuturor.
Măi..)
F: Hai vecine pe la mine,
Vino, şi-o să-ţi fie bine!
Să petrecem împreună Şi-o s-avem o viaţă bună!
Hai vecine pe la mine,
Vino, şi-o să-ţi fie bine!
La Drăgaica din popor,
Că-i a noastră-a tuturor.

loading...

3 comentarii la „Ascultă aici în premieră noul imn al ”Drăgăicii de la Buzău” în interpretarea Dorei Gaitanovici!

  • Domnișoara nu știe ce înseamnă imn. Poate să spună cântec pentru Drăgaică, dar nu imn. Profesorul de limba și literatura română ar trebui să-i atragă atenția. Imn=„Cântec de biruință”, desemnează o specie solemnă a genului liric, consacrată în general unui unui eveniment sau unei personalități ieșite din comun. (Dicționar de termeni literari)

    Răspunde
  • Nely Ciobanu – Hora din Moldova, melodia din 2009 de la Eurovision a Moldovei e acum imnul Dragaicii la Buzau! 🙂 Cata inspiratie!!!

    Răspunde
  • Chiar dacă nu este un imn în adevăratul sens al cuvântului ,MELODIA este frumoasă ,antrenantă și cântată cu drăgălășenie de solistă .
    Una peste alta place și asta este lucrul cel mai important

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.