Sinucidere la Țintești. Un localnic și-a înfipt cuțitul în inimă!

Sinucidere în această dimineață în satul Țintești din comuna cu același nume. Un localnic în vârstă de 45 de ani a fost găsit de mama sa într-o baltă de sânge după ce și-a înfipt un cuțit în inimă. Victima se numește Valentin Andrei și nu a lăsat niciun bilet de adio. 

Nu avea copii și nici soție, aceasta divorțând în urmă cu mulți ani. Vecinii spun că atunci a suferit o depresie majoră și a purces pe calea consumului de alcool, viciu care l-a purtat până la sfârșitul vieții.

„Îl întreținea din pensie mama sa. Mai muncea și el cu ziua din când în când prin sat. Din câte știu a avut și ceva probleme psihice. Săraca mamă a sa l-a internat și pe la Săpoca  de câteva ori. A lucrat și prin străinătate vreo 5-6 ani. S-a întors acum vreo trei ani, dar nu era prea bine. Nu știu ce-o fi făcut pe-acolo. Lângă cuțitul pe care și l-a înfipt în trup s-a mai găsit încă unul. În plus, a dat drumul și la butelie, ca să fie sigur că moare. L-a găsit maică-sa care a dat apoi vestea în sat. Au sărit niște vecini, au închis repede gazele ca să nu explodeze. El era mort demult, nu s-a mai putut face nimic”, ne-a declarat Aurel Stoica, primarul din Țintești. 

După ce criminaliștii au făcut cercetările de rigoare la fața locului victoma a fost transportată la Serviciul de medicină legală pentru eefctuarea necropsiei.  

Auraș Tereacă

loading...

17 comentarii la „Sinucidere la Țintești. Un localnic și-a înfipt cuțitul în inimă!

  • Domnul Vinatoru ar trebui sa fie cap de lista ca chiar merita.

    Răspunde
  • Eu cred ca dl primar ar trebuii sasi vadă de agricultura lui si de hotiile pe care le practica cu echipa lui de mafioti in primăria tintesti cu buldo.lemne….etc..nu sasi dea el cu părerea de morti .betivi…

    Răspunde
  • Bai Aurica sati fie rusine asa vb tu de localnici tai să-ți fie rusine veziti de hoțile tal si de mizeria ta din gospodărie Primarul gospodar sunteți niște hoți pana sa ieși primar nu avei un sa cazi sa mori acum te lăfăi in mașini de lux da tot gunoi tot ghetou Primarul gospodar nu ai facut nimic cu gust in comuna noastră ați facut dor pentru voi atât cum poti sa spui de un localnic asa ceva bai ghetoule

    Răspunde
  • Cum sa spui de un localnic asa ceva să-ți fie rusine hoțule tu ai grija de tine ca ai rupt masina pe toate Câmpurile cu finata tu si domnu Vice doi gagicari :)))) hoților se aduce lemne la scoala se duce si la domnu Primar si Domnul Vice sa bagat centrala la scoala sa bagat si la domnu Vice si Primar ala poate era bețiv își îneca si el amaru in băutura da voi suntei hoți Cat credeți ca mai merge asa cat domnul Vice sa facut si el agricultor de unde are soția lui 50hectare in proprietate de unde?? Nu mai vorbit de ala ca era bețiv nimeni nu știe ce avea omul ala in suflet si dc a facut asta hoților

    Răspunde
  • Ba voi astia care nu aveti loc de primarie .pisamas pa voi de tarani obositi

    Răspunde
  • Cand cereti ajutor la primarie repede ichideti gura si aici scrieti fel si fel de vorbe nu va.r fi rusine voi nici o data nu o sa fiti multumiti de face omul. numai sa va ajute atat vreti saraciilor am eu grija de voi

    Răspunde
  • Daca sar duce DNA la primăria Tintesti jumătate ar intra la puscarie.RUSINE Primare!

    Răspunde
  • nu e frumos ce ai facut cu ce drept ai vb asa de el gindestete cind vb totus a fost un om pe noi ne doare sufletu indiferet ce facea era om toti omeni greseste dar nu trebuie sa judecam noi dumnezeu are grija pacat de tineretea lui dumnezeu sa te ierte

    Răspunde
  • NU neam asteptat din partea domnului primar la asemenea cometariu din pacate el nu a fost insurat si divortat a stat cu cineva dar nu cu acte cum a spus domnu primar indiferet ce a facu nu trebuia judecat asa ati facut comuna de ris frumos di partea sasaasaasasa

    Răspunde
  • Bravo Dl Primar le averi cu interviurile de 4 clase …betivii tea făcut primar si boschetarii aia de la ajutoare sociale.Flelicitari!Măcar sa va cereti scuze

    Răspunde
  • Dumnezeu să-l odihnească!în ceea ce priveşte comentariul primarului,sunt indignată.se vede că a rămas acelaşi.ruşine!!!cine şi de ce îşi permite să vorbească aşa?dragilor,votați cu mai multă atenție.asemenea personaje nu merită să vă reprezinte.

    Răspunde
  • Dumnezeu să- l odihnească!în ceea ce priveşte declarația primarului,Sunt indignată. Cum îşi permite?ruşine!!!nu putem cere mai mult unor oameni fără principii şi conştiință.

    Răspunde
  • Of doamne nimeni nu stia ce avea iel in suflet adevarat ca bea dar asa ia fost soarta toti vrem sa fie bine …….pacat dumnezeu sal ierte

    Răspunde
  • Dumnezeu sa-l ierte, a fost un om bun, nu a suparat pe nimeni. Cat despre morti… numai de bine !

    Răspunde
  • Domnul primar sa faca toalete ka scoala sa nu mai mearga prescolarii nostri prin ploaie si nametii pana la genunchi prentru a ajunge la baie

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.