Conflict cu vicele Apostu: „Domnule Vlase, este o imensă mizerie!”. Iată VIDEO

Nemulțumire pentru Gheorghe Vlase, proprietarul restaurantului de pe insulița din Crâng, după decizia Primăriei de a limita de ieri accesul auto pe aleea dinspre patinoar înspre Crâng.

Vlase s-a filmat cu căruciorul de Kaufland mergând pe Aleea Căprioarei, încercând să arate lumii ce probleme au acum localurile din mijlocul Crângului.

Ce nu spune Vlase e că primăria a lăsat totuși trei ore program de aprovizionare auto între șase și nouă dimineața. Însă, patronul localului susține că nu toți distribuitorii lucrează dimineața și se pot încadra în acest program.

De asemenea, Vlase e supărat că nici el nu mai e lăsat să ajungă cu mașina personală la restaurant.

Iată clipul video cu Vlase, iar mai jos și replica viceprimarului Ionuț Apostu, deranjat de această postare pe care o consideră„mizerabilă”.

 


Ionuț Apostu, viceprimar: Domnul Vlase, ce ati făcut dumneavoastră prin postarea de pe Facebook cu mesaje urâte la adresa domnului primar este o imensă mizerie! Nu mă așteptam la o asemenea mitocănie cu bucătăreasa în papuci! Trebuie să înțelegeți ca au apus vremurile când spărgeați lacătul barierei pentru a vă parca autoturismul personal în fața podețului de acces pe insuliță. Trebuie să înțelegeți măcar în ultimul moment că buzoienii nu mai acceptă privilegiați nici în Crâng nici în oraș. Ori vă supuneți regulilor… ori pierdeți. Crângul nu este al lui Apostu, nu este al lui Vlase..ci este al oamenilor. Încă o dată…gestul dvs de a veni cu caruciorul furat de la Kaufland a fost mizerabil, in conditiile in care Primaria v-a oferit toate facilitatile pentru a functiona in conditii normale.

Vlase și ceilalți doi proprietari de restaurante din inima Crângului, Max și Conacul Trandafirilor, susțin și e posibil să aibă dreptate că le vor scădea încasările. Vor avea de pierdut patronii localurilor, angajații lor (câteva zeci de persoane) și clienții obișnuiți să vină cu mașinile (să zicem câteva sute).

Pe de altă parte, prin amenajarea acestei alei, plus cealaltă dinspre Micro XIV, e posibil ca – în timp – mii de buzoieni  să se bucure de plimbările cu bicicleta fără riscul de a fi accidentați de o mașină.

Mai mult, cele două alei vor fi și loc de promenadă după ce vor fi iluminate și dotate cu băncuțe pe margine.

loading...

26 de comentarii la „Conflict cu vicele Apostu: „Domnule Vlase, este o imensă mizerie!”. Iată VIDEO

  • Domnul Vlase ar trebui să înțeleagă faptul că parcul Crâng este al nostru- al tuturor buzoienilor și nu doar al domniei sale… Majoritatea cetățenilor se bucură că s-a luat măsura restricționarii accesului auto în parc… Nu știu ce fel de contract are dânsul cu Primăria, dar mă îndoiesc că e proprietar…sau dacă e- s-a făcut un abuz din partea fostei nomenclaturi…

    Răspunde
  • Nu trebuie luați în seamă aceste ,,fecale potențate,, ce se cred stăpânii Crângului (și chiar ai localității)! Ar trebui alungați și cei care au transformat parcul într-o ,,Drăgaică permanentă,, ! Știu , o să mi se spună că plătesc pentru asta aducând ,,bunăstare,, urbei dar întreb anticipat , cât !? Hai să fim civilizați , măcar local !

    Răspunde
  • Tot respectul pentru patronii din Crâng și pentru investițiile făcute acolo. Dar, e o vorba… Cât se poate, se poate, dar când nu mai merge, nu mai merge! S-ar putea găsi o soluție, prin crearea unui drum de acces, exclusiv pentru restaurante, dar sa permită accesul doar cu taxiul și bineînțeles, mașinilor de aprovizionare, tot asa, după program, dar mai flexibil, în funcție și de furnizori. Drumul poate fi împrejmuit cu un gard de protecție și sa fie doar pentru restaurantele în cauza, dar nu pentru clienții acestora, care pot renunța la fițele de a veni cu mașina la băut și apoi sa se urce la volan sub influența alcoolului și sa se înfigă, ba în primul stâlp, ba sa se urce pe primul pieton ieșit în cale. Te duci la cârciumă sa bei, nu sa te urci băut la volan, ca să arăți pulimii din parc, cât de șmecher ești tu. Drumul propus va fi o investiție ce presupune unele eforturi financiare, dar se poate pune și o mica taxa pentru recuperarea acestora. Mai greu cu tăiatul arborilor ce vor sta în calea acestuia, dar dacă s-ar dori, s-ar putea găsi soluții de împăcare a caprei și a verzei.

    Răspunde
  • Circ ieftin, in realitate masinile lor circula in continuare.
    Dar daca intradevar nu ii place e liber sa isi mute carciuma. Sau e bine acolo ca e vad, e locul gratis primit cadou?

    E prima data cand il vedem pe patronul Vlase ca mimeaza munca, ii sta bine, poate se ocupa el zilnic cu aprovizionarea de la intrare pana la carciuma ca vad ca pana si un lenes ca el poate.

    Răspunde
  • Ar trebui desființat, și insulița să devină un loc cu verdeață, acum e o mare mizerie.

    Răspunde
  • Hotararea era buna daca interzicea total accesul. In forma actuala nu e decat o smecherie prin care patronii au pus mana gratuit pe alee si locurile de parcare sa le foloseasca dupa bunul plac.
    Sa fi pus bariere metalice bine infipte, precum alea de pe vremuri care sa impiedice intrarea oricarui autoturism chiar si cu forta.
    Si sa fi ramas zona ca loc de promenada si dat cu bicicleta. Eventual pe unde sunt golurile pe margine sa se fi pus si niste bancute, daca tot s-au taiat copacii aceia.
    Zona e superba acum proaspat asfaltata, in sfarsit o zona buna pentru cei pasionati de mers si alergat, iar cand te opresti sa iti mai tragi sufletul vezi tot felul de pasari prin copaci pe acolo, cele mai vizibile fiind superbele ciocanitoare.

    Răspunde
  • Clipul asta e atat de romanesc, exact imaginea patronului roman clasic.
    Cu un patron facut patron si bogat pe bani publici pe proprietati publice, care nici nu stie ce sunt alea investitii si fura un carucior de la Kaufland ca sa il foloseasca pentru afacerea lui.
    Vlase nu mai fi chitros, cumpara si tu angajatilor o bicicleta din aceea cu care umbla alti intreprinzatori mai mici precum vanzatorii de inghetata si care au pornit de la ZERO fara bani si proprietati publice si care totusi nu sunt chitrosi ca tine si au cumparat biciclete pentru afacerea lor.

    Răspunde
  • Este o masura foarte buna dar parca prea radicala.Ar trebui data permisiunea masinilor de aprovizionare sa aiba acces pana la ora 12,nu pana la 9 ,pentru ca pe la 9 se deschid restaurantele.Ar trebui dat cate un permis permanent pentru fiecare din cele 4 locatii din Crang pentru a face aprovizionarea de urgenta si ar trebui acordata permisiunea taxiurilor pentru maxim 15 minute,la orice ora pentru ca este destul de complicat dupa ce te duci la o petrecere pe jos,in timpul saptamanii, sa pleci la 12-01 noptea,pe jos,prin padure catre statia de taxi (iarna sigur nu e deloc placut).Si daca s-ar introduce masurile astea cred ca ar fi toata lumea mai multumita

    Răspunde
  • Gigi
    Deja au permisiune pentru evenimente precum nunti.
    Deja au permise speciale.

    Vlase face doar circ.

    Răspunde
  • parcul e parc trebuie sa ramana pt pietoni nu pt masini!
    dar cum a obtinut domnul din imagine acea insulita?
    asta de ce nu spune nimeni nimic?
    dl apostu a anuntat ca doua caprioare au fost accidentate mortal doar anul acesta?
    deci? se merita sa se circule pe acolo?
    ar trebui interzis si accesul masinilor Urbis din partea cealalta dinspre Micro 14 nu doar aici!

    Răspunde
  • Cat despre aprovizionare, furnizorii se dau dupa clienti, nu invers.
    Eu cand comand ceva la furnizorii mei nu imi fac ei programul, ci eu il fac, daca le spun sa imi livreze pana in ora 9, atunci vin pana in ora 9.
    Si ce aprovizionare de urgenta poate avea o crasma? Nu exista asa ceva nici daca ai cel mai prost om din lume ca manager.

    Răspunde
  • Marinaru, la ce curse se faceau cu masinile nici nu ma mira ca au omorat caprioarele nevinovate.
    Acum cu asfaltul asta nou, calca nebunii acceleratia ca pe autostrada.

    Stau si ma gandesc, poate caprioarele au fost omorate si intentionat, sa aiba patronii marfa gratis din ce sa faca mancare sa vanda acolo… si de caprioara, deci pret triplu, de fite.

    Răspunde
  • Sa vedem daca managerul de la Kaufland are oua sa faca plangere penala pentru furtul caruciorului.
    Eu zic ca nu, ca pare cam fatalau.

    Răspunde
  • Genul tipic de patron – bisnitar roman. Intr-o tara normala un asemenea gest aducea de la sine pierderea clientilor si implicit inchiderea sandramelei. Un neica nimeni imbogatit prin inginerii de doi lei cu complicitatea altora din politica precum el ! Bravo Vlase, esti tare de tot!

    Răspunde
  • In primul rand,mizeria infecta de pe insulita cu pretentia de localde alimentatie publica,este doar o cocina infecta in care te poti capatui si imbolnavi de tot felul de boli.Si asta,nu numai fiindca pe ‘patron’ nu il intereseaza decat venitul,dar si din cauza personalului de deservire (fara sau cu avize medicale expirate!).Nu mai zic de mizeria depozitata langa spatiile de deservire.Acest local nu asigura siguranta alimentara a consumatorilor si este total impropriu desfasurarii activitatilor comerciale.Locul trebuie urgent curatat si redat destinatiei initiale,pentru recreere si ca adapost pentru pasarile si animalele de pe lac si din jurul acestuia.Iar individul asta nemernic si nesimtit ar trebui luat la ‘bani marunti’ de catre organele abilitate.Asta se crede si mare ‘politician’,cand de fapt este doar un RAHAT politic!

    Răspunde
  • Vlase e din partidul PSD-ALDE al lui Tariceanu, a fost chiar liderul partidului si consilier judetean al partidului pana cand colegii cu care facea bani cot la cot l-au dat afara din gasca ca dorea sa fie stapan absolut.

    Parcul e pentru oameni, nu pentru masini.
    Daca lui ii place sa se plimbe cu masina are la dispozitie sute de km de strazi, sosele in Buzau.

    Răspunde
  • Cum zice si viceprimarul, Vlase era obisnuit sa se considere stapan, rupea barierele ca sa isi bage masina in mijlocul parcului, pe aleile pietonale, ca avea prea mult de mers de la parcare pana la carciuma lui insalubra, va dati seama, cum sa mearga omul 10 metri pe jos, de neacceptat, masina trebuie parcata exact in fata usii unde are treaba.

    Răspunde
  • Desi spunea ca va reda parcul oamenilor, Primarul a tradat cetatenii cand a venit cu propunerea de modificare a proiectului depus de Ionescu de la INTERZIS TOTAL la PERMIS DOAR PATRONILOR SI INVITATILOR ACESTORA.
    Proiectul initial al lui Constantin Ionescu prevedea interzicerea totala, insa primarul a facut amendament si a schimbat sa fie permis doar patronilor si invitatilor acestora.
    Vazand ca proiectul lui a fost deturnat de primar care a vrut sa le ofere cadou patronilor aleile si parcarile din Crang acesta si colegii lui au refuzat votarea proiectului, care in forma modificata de primar nu era decat o legalizare a smecheriei, o privatizare mascata a acelei zone a parcului catre patronii de acolo carora nu le era de ajuns ca au pus mana pe hectare si cladiri intregi unde si-au deschis baruri.

    Asteptam de la primar sa revina asupra faptului si sa devina parcul pentru oameni, asta insemnand INTERZIS TOTAL MASINI IN PARC, FARA EXCEPTII. Desi slabe sanse ca primarul tine cu patronii, nu cu cetatenii.

    Răspunde
  • In sfarsit un primar cu coae frate Bravo dn Toma felicitari

    Răspunde
  • Sunteți orbiti de ură! Oameni de proasta calitate. Oi electorale!
    Proprietarii localurilor din Crang au muncit pentru ele non stop! Daca nu va convine puneti mana si faceti-va si.voi dar nu aruncati cu noroi!
    Se incearca inchiderea acestor afaceri pentru interese imobiliare

    Răspunde
  • Si voi de ce sunteti orbiti?
    Va arunca o chifla si gata deveniti sclavii patronilor si ii pupati in fund cu speranta ca va mai arunca una. Nu va prindeti ca va arunca chiflele furate de la altii si chiar de la voi.
    Adevarul e ca TOATE barurile de acolo au fost obtinute prin coruptie si ilegalitati.

    Principiul romanesc ce nu va muri niciodata: Ce daca fura, lasa ca imi raman si mie niste firmituri resturi sa le iau pe furis dupa ce pleaca stapanul de la masa cu burta plina daca stau pe langa fundul lui sa il pup.

    Răspunde
  • Haha…VS..uiti ca oile electorale a adus partidul din care faci parte la putere. Si da..sunt unul din oamenii de proasta calitate. Unul din cei care sau cam „prins:, ca in afara de campanie electorala mizerabila (uite asa te mai baga cineva in seama)..ai dovedit de ce calitate esti. Cumpara-ti drona..si fa si tu aprovizionarea… modern si la ce ora doresti!

    Răspunde
  • Bataie de joc si circ e ce a făcut el din insula aia! Mai bine sa il închidă si sa faca un loc de joacă ptr copii acolo.

    Răspunde
  • Mie mi-a plăcut de Apostu cum a sărit să își apere stăpânul „cum sa vb urat de primar „mi se pare amuzant și după explica pe îndelete de fapt beneficiul acestei decizi HCL . Frate ați furat cu toți acolo eu cred că și primari și toți politicienii din Buzău au petrecut pe la birturile astora ,sa fim serioși aste sunt disputele lor . Noi trebuie să avem grijă de Carng ,sa nu mai aruncam gunoaie etc . Este singurul loc frumos din bz ,și asta datorită lui Bunul Dumnezeu . Nici un politician nu a fost în stare să fac ceva pt parcul asta . Rușine rușine . Toți ați vrut Crângul asta pt a pune mâna pe trenul asta valoros . Huooo huooo. Respirați numai bani.

    Răspunde
  • In weekend, spre surprinderea noastra nu am vazut nici o masina pe alee acolo, doar pietoni si biciclete.
    Asa da.
    Dar din cate am inteles nu va dura mult si e temporara aceasta situatie care se datoreaza faptului ca inca nu s-au emis permisele de trecere pentru patronii de acolo si clientii lor… sa speram ca vor reevalua cu emiterea de permise si va ramane interzis total.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.