„A pornit de la o ceartă între mai mulți elevi”

„S-a dat cu spray lacrimogen în autobuzul 10”, susține un călător.

„Totul a pornit de la o ceară între mai mulți elevi de la Colegiul Tehnic în timp ce veneau de la școală. La un moment dat au devenit agresivi și unul dintre ei, ca să se apere, a dat cu spray lacrimogen. Deodată lumea a început să aibă ochii iritați și să aibă probele respiratorii. La BIG, toată lumea a trebuit să coboare preț de câteva secunde pentru a respira aer curat și a se aerisi autobuzul. Totuși, nimeni nu s-a simțit rău cât să sune la ambulanță. Apoi, lumea s-a suit înapoi și a continuat călătoria”, a reclamat călătorul către buzoienii.ro.

Incidentul s-ar fi produs miercuri în jurul prânzului.

Conducerea Trans-Bus susține că n-a fost informată despre așa ceva, dar că e posibil ca șoferul fie să fi considerat incidentul unul banal, fie să fi uitat până la ieșirea din tură.

Faptul că nu s-a făcut tapaj pe seama unui astfel de incident și că n-a fost chemată poliția ori ambulanța e în ajutorul posesorului de spray paralizant.

Conform poliției, deținerea și folosirea unui astfel de obiect e considerată infracțiune și se încadrează în codul penal la „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.

Ultimul incident în care s-a folosit spray-ul iritant într-un spațiu public a avut loc la spitalul județean, când – în urma unui conflict spontan – o doamnă a pulverizat substanța iritantă în incinta secției UPU. A trebuit ca pacienții și o parte din personalul medical să iasă afară din cauza stării de rău.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  „Ești o plantă!” vs „Tu ești un analfabet!”. Iată cine sunt personajele și de la ce a plecat conflictul  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „„A pornit de la o ceartă între mai mulți elevi”

  • Detinere nu e ilegala, ci folosirea lui in spatii inchise (precum UPU si Autobuz) sau in cadrul adunarilor (concerte, mitinguri, etc).

    Acolo doar Jandarmeria are voie sa gazeze cu tunurile mari cand e vorba de cetateni pasnici care striga anti partidul ce le-a dat locurile de munca bine platite ca sa rupa capurile cetatenilor ce fac galagie cand vad ca sunt furati de PSD si paznicii lor.

    Răspunde
  • Stati linistiti, o sa scapam de astfel de incidente curand, ca va aproba PSD legea prin care orice infractor poate sa detina o arma, si atunci vom scapa de sprey-urile astea penibile si vom da de arme cu gloante, sa vezi atunci distractie, „scapa cine poate”, vorba partidului.
    Traiasca partidul care ne scapa de lacrimile de la gaz si ne da lacrimi de durere deasupra mortilor cauzati de arme letale cu glont lasate pe mainile oricarui infractor.

    Răspunde
  • Nu mai inteleg nimic….!!!
    CINE sunteti si ce ati facut cu „reporterul” Auras T ?????
    :)))))
    Unde sunt dezacordurile ? Unde sunt greselile de exprimare ? Unde sunt stirile cu detalii esentiale lipsa ????
    Daca mai scapati si de repetitivele exprimari lemnoase „inspre” si „dinspre” chiar sunt gata sa va reevaluez….domnule „reporter”….

    Răspunde
  • Of, of, e plină lumea numai de anonimi… nu mai ai loc pentru o postare decentă de ei! Numai prostii postează…

    Răspunde
  • Și eu cred că numai un copil a putut să se joace cu spraiul lacrimogen .Ceea ce mă îngrijorează însă ,este ușurința cu care acești tineri achiziționează obiectele acelea de risc pentru cei din jur ,Nu știu cum intră în posesia lor ,de unde au bani pentru ele și dacă părinții știu sau nu .Ar trebui supraveghiați mai atent .

    Răspunde
  • politia sa faca cercetari! daca nu sunt pedepsite astfel de fapte , ele se vor inmulti…de ce?pentru ca se poate!

    Răspunde
  • Mințile înguste vad acest atac la fel ca cel al jandarmilor. Aceste minți inca mai cauta conexiuni ascunse dintre Dragnea si cei care au dat cu spray. Sigur erau infiltrați.

    Răspunde
  • Spray lacrimogen cu piper găsiți în piața la 20ron

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.