ŞEDINŢĂ IMPORTANTĂ AZI ÎN PSD. SE VA DISCUTA DESPRE CONFLICTUL TOMA VS NEAGU&TESCARU PRIVITOR LA COMPANIA DE APĂ
Şedinţă importantă astăzi în PSD Buzău convocată de preşedintele Marcel Ciolacu.
De la ora 13.30, la Sala Mare a CJ Buzău, va avea loc şedinţa Comitetului Executiv al PSD Buzău.
Rolul şedinţei este de a calma apele în interiorul organizaţiei după conflictul de săptămâna trecută provocat de situaţia de la Compania de Apă.
Atunci, primarul C-tin Toma, supărat după eşecul Adunărilor Generale de la Compania de Apă, i-a cerut demisia preşedintelui CJ Buzău, Emanoil Neagu, suspicionat că-i ţine partea directorului Tescaru.
E de văzut dacă la finalul şedinţei de azi, primarul municipiului se va alege cu promisiunea colegilor de partid şi, în mod special, a primarilor din comunele afiliate ADI, că-l vor susţine în încercarea de a prelua controlul asupra Companiei de Apă.
Există şi varianta ca Toma să nu primească ajutorul dorit. În acest caz, lucrurile din interiorul PSD Buzău riscă să se complice.
De asemenea, în şedinţa de azi, se va vorbi despre problemele PSD la nivel naţional. Cel mai probabil se va emite o rezoluţie de susţinere a conducerii centrale a partidului şi, totodată, a guvernului Grindeanu.
Auraş Tereacă
Domnule Tereacă, publicați lista cu prețul apei practicat în fiecare municipiu reședință de județ, ca să vadă buzoienii că, la Târgu-jiu, de exemplu, se furnizează apa cu 2 lei metrul cub, în timp ce la Buzău plătim de trei ori mai mult și ne mai paște o mărire, întrucât cei din conducerea Companiei de apă Buzău, și-au mărit recent salariile cu 25%, pentru că erau prea mici , de numai 200 de milioane lei. Publicați de asemenea și lista salariaților Companiei de apă Buzău și salariile pe care le încasează. Sunt obligați de lege să vă pună la dispoziție aceste informații de interes public, fiind vorba de un operator de servicii publice, nu de o firmă privată.
Compania de Apă a județului și mai ales a municipiului Buzău ,este una dintre cele mai puternice Companii din oraș .Fără să fiu tendențios aș vrea să spun că în multe cartiere ,distribuția apei potabile este greoaie și nu de cea mai bună calitate , Se știe ce înseamnă apa potabilă pentru toată lumea ,așa că eu aș propune ca la conducerea Companiei de apă din Buzău să vină un om priceput și cu greutate în care mulți buzoieni și-au pus nădejdea ,care are cel mai bine imaginea de ansamblu a județului și care are cele mai mari șanse să rezolve și această problemă .Și cu îngăduință vă spun că prețul apei este un pic prea mare pentru buzoienii casnici .Eu vă mulțumesc și îi doresc mult succes dlui Primar Ctin Toma care va prelua frâiele Companiei de Apă Buzău .Să vă bucurați de sprijinul colegilor .
Cred ca vor fi foarte greu de spart increngaturile Companiei de apa Buzau. Rude, relatii, nepotisme, cu un sef , al carui salariu NESIMTIT , nici el nu stie daca-l intrebi pentru ce il ia. Avem o apa scumpa si mizerabila. Primarul TOMA , a inceput mandatul cu multe actiuni bune, asteptate demult de buzoieni . Sunt un simplu locuitor al Buzaului , dar sunt convins ca primarul va avea de intimpinat multe piedici.