Iată ce-au găsit „mascații” după perchezițiile la palatul lui „Vanghele” și la Raimondo
„Au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor un pistol şi articole de muniţie, deţinute ilegal, precum şi un plic cu substanţe despre care există suspiciunea că fac parte din categoria drogurilor de risc”.
Sunt principalele concluzii oferite presei după perchezițiile care au avut loc miercuri și joi la Buzău și Rm. Sărat.
Au fost vizate locuințele unor interlopi din Buzău și Rm. Sărat.
La Buzău, mascații au descins la „Palatul cu turnulețe al lui Vanghele” de la fosta Piață Săracă, iar la Rm. Sărat la Raimondo Dumitrache – un samsar de mașini de lux.
„12 persoane au fost conduse la sediul poliţiei în vederea audierilor, iar faţă de patru tineri cu vârste de 19 şi 21 de ani, doi din comuna Grebănu şi doi din municipiul Buzău a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă la furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, respectiv proxenetism. La percheziții au participat peste 80 de poliţişti de la investigaţii criminale, ordine publică, criminalistică, rutieră şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Au fost vizate mai multe persoane bănuite de implicare în săvârşirea unor fapte cu violenţă. De asemenea, poliţiştii au urmărit depistarea persoanelor care deţin bunuri interzise ori pentru care este necesară autorizarea, precum şi descurajarea manifestării unor acte de violenţă în spaţiul public” – comunicat IPJ Buzău
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Citește și: Finul lui Boșcodeală, acuzat oficial de maltratarea minorelor pe care le muncea până noaptea la Drăgaică CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Dintr-o rafală îi rezolvau pe toți…
I-a luat pe nepregătite pe tigani. Dar stati linistiti. Ii doare la basca pe tigani.
Fac puscaria acasa, pentru ca asa a decis Dragnea si PSD.
Păi legea amnistiei și gratierii ar fi mai potrivita…Tot de la PSD!