Primarul a anunțat modernizarea a două bulevarde și două străzi importante
După 70 de străzi asfaltate în 2018 și peste 30 în 2017, primarul Toma a anunțat o campanie puternică de îmbunătățire a infrastructurii rutiere și în 2019.
Cea mai de anvergură lucrare va fi în continuarea Căii Eroilor și după modelul acesteia.
E vorba de Bd. 1 decembrie, Bd. republicii și str. Horticolei.
„Dacă în primăvara lui 2018 s-a lucrat la Calea Eroilor, în primăvara lui 2019 echipele Urbis Serv se vor muta pe tronsonul bulevardelor 1 Decembrie și Republicii, plus strada Horticolei. Va fi urmat același tipic. Asfaltare stradă, refacere trotuar, primenire spații verzi, cabluri îngropate, iluminat cu led. Lucrarea se va face din fonduri proprii ale municipalității”, a anunțat primarul.
O veste bună în condițiile în care strada Horticolei la nivelul carosabilului era praf, ca și trotuarele de pe Republicii (și de pe Horticolei).
Consilierii locali vor avea lunea viitoare pe masă proiectul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici rezultați după realizarea proiectării.
În același proiect, e prinsă și strada Iazul Morilor din cartierul Broșteni (una din cele mai precare din Buzău) – care se va asfalta însă abia după ce Compania de Apă va schimba țevile din subteran.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Citește și: Cinci dintr-un foc! Cum se va schimba Buzăul! CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Str.Dorobanți pe cand?
Pe la biserica garlaj nu aveti de gand sa asfaltati?
Bine ar fi daca inainte de asfaltare s-ar schimba conductele de apa, gaz, canalizare
ESTE O INIȚIATIVĂ FOARTE BUNĂ AVÂND ÎN VEDERE FAPTUL CĂ ACUM RESPONSABILII ACESTEI IDEI O IAU DE JOS ÎN SUS ,DACĂ MĂ POT EXPRIMA AȘA .ADICĂ REZOLVĂ CE SE AFLĂ SUB CAROSABIL ȘI PE URMĂ RESTUL .ÎN FELUL ACESTA ,SPER ,SĂ NU MAI FIE NEVOIE SĂ SPARGĂ DIN NOU STRĂZILE ȘI SĂ O IA DIN NOU DE LA ÎNCEPUT .
Da….este o idee foarte bună,dar dorim asfaltarea str. Dorobanți,s-au format mici cratere pe această stradă.Vă mulțumim!
Dar cu Aleea Afinelor (cea cu Lic Grigore Moisil și Recomplast)<cum rămâne?
Felicitari dle primar!Toata admiratia! imi pare rau ca am plecat din Buzau! 🙁
Strada Transilvaniei, este rezolvată! Pe hârtie stăm bine…La bucși, pivoti și planetare…rezolvate în Service!
Str transilvaniei când?
Eu cred ca mult mai importante sunt intrarile in Buzau din spre Brasov si Rm Sarat (Str Transilvaniei si centura de nord!)
Cred ca strada Transilvaniei este una dintre cele mai lungi străzi din Buzău dar și foarte greu de circulat .
Ar fi foarte bine ptr șoferi să va lăudati că asfaltati si astfel de străzi , nu numai din acelea de aproximativ 50 de metri lungime.
Strazile „lungi” pot fi asfaltate cu fonduri europene destul de usor, asta daca se vrea si exista oameni competenti in primarie.
Ar fi o prostie sa asfaltezi din fonduri proprii arterele mari si sa lasi strazile mai mici in paragina pentru ca ai cheltuit banii pentru arterele mari in loc sa folosesti fonduri europene pentru arterele mari si sa asfaltezi de banii economisiti strazile mai mici.
E un lucru bun ca a inceput cu asfaltarea celor 3 cartiere problema, Dorobanti1, Dorobanti2 si Brosteni. In Dorobanti2 chiar nu se mai facuse nimic de la betonul turnat de Ceausescu… prin Dorobanti 1 si Brosteni s-a mai facut cate o straduta sau un trotuar pe unde avea proprietati cate un finantator de partid.
Pacat totusi ca au vicii de constructie, zilele trecute am fost in piata Dorobanti unde se lucreaza de vreo luna la asfaltarea parcarii la blocurile din piata pe strada Casoca (intre Alunis si Columbelor) si turnau asfalt pe ploaie, si dupa ce l-au turnat, a doua zi s-a umplut parcarea de apa ca o mlastina (desi nu a plouat tare), ca nu au turnat cum trebuie asfaltul, parca sunt baltile mai mari decat erau inainte pe betonul turnat acum zeci de ani si care inevitabil s-a mai lasat in timp. Acelasi lucru si pe strada Casoca din fata parcarii, pe partea dreapta a sensului de mers sunt niste balti prin care daca treci sare apa in aer chiar si peste 2 metri… in capul pietonilor.
Sa vezi ce delta dunarii va fi acolo in primavara cand se vor topi zapezile…
Micro 14 cind curatarea pomilor de linga blocuri dupa ce or pica pe cineva