Nicio mașină în parcul Crâng! Toma a dat drumul proiectului lui Bebe Ionescu. Poliția Locală se opune! Iată detalii!
În luna iulie, consilierii locali ai municipiului Buzău vor trebui să-și dea votul asupra proiectului care le va interzice buzoienilor accesul cu autoturismele în Parcul Crâng.
Astăzi, primarul C-tin Toma a luat act de propunerea făcută de consilierul independent C-tin Ionescu și a lansat proiectul în dezbatere publică.
Astfel, în interiorul Crângului ar urma să mai intre doar mașini de aprovizionare și doar dimineața între 06.00 și 08.00.
Accesul nu se va permite pe aleea dinspre patinoar ci doar pe cea dinspre Urbis Serv.
Propunerea va stârni cu siguranță polemici între buzoieni, întrucât există o majoritate care o susține, dar și o minoritate care agreează a ajunge până în mijlocul Crângului cu mașina.
De asemenea, deloc de neglijat, vor face lobby împotriva acestui proiect patronii localurilor privilegiate din Crâng (de pe insuliță, Max, Conacul Trandafirilor și cortul de nunți).
“Se interzice circulaţia autovehiculelor de orice fel în parcurile din municipiul Buzau si Pădurea Crâng, (pe orice alee amenajată sau neamenajată din interiorul acestora, cu excepţia autovehiculelor aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului de Ambulanţă, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Poliţiei Locale a municipiului Buzău, Direcţiei Silvice, S.C „Urbis – Serv” S.R.L Buzău si societăţilor de întreţinere sau de utilităţi publice. Accesul pentru aprovizionarea unităţilor de alimentaţie publică se va face numai între orele 6.00 – 8.00, utilizând calea de acces către sediul societăţii “Urbis – Serv” S.R.L Buzău, cu autovehicule ce nu depăşesc 3, 5 tone, în baza unui permis de acces emis de Primăria municipiului Buzău”.
C-tin Ionescu și-a motiva propunerea prin următoarele:
– Necesitatea si obligatia de a proteja zonele verzi, din punct de vedere al pastrarii intacte a suprafetelor prevazute in planurile cadastrale;
– Aspectul urbanistic civilizat cat si eliminarea oricaror agresiuni vizuale si auditive in spatiului public;
– Legislatia privind protectia mediului cat si acordurile cu Uniunea Europeana de crestere a suprafetei de spatiu verde pe fiecare locuitor;
– Protejarea florei si a faunei impotriva cresterii alarmante a noxelor peste limita admisa;
– Asigurarea de zone protejate numai pentru recreere si petrecere a timpului liber;
– Eliminarea totala a posibilitatii de aparitie a unor accidente de circulatie;
Poliția Locală, prin semnătura directorului Adrian Teodorescu, a avizat negativ acest proiect, motivând următoarele:
„Măsura nu poate fi pusă în aplicare deoarece căile de acces din Pădurea Crâng aparţin Ocolului Silvic Buzău. Nu se află în proprietatea publică sau privată a municipiului Buzău pentru a putea face obiectul reglementării prin Hotărâre a Consiliului Local. Faţă de considerentele expuse, Poliţia Locală a municipiului Buzău nu avizează favorabil Proiectul de Hotărâre”.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Cei mai agresivi șoferi sunt cei de la aprovizionare, instigă în situații în care la volanul celorlalte mașini se afla părinți cu copii pe bancheta din spate. Salutam opinia domnului Constantin Ionescu, am face din Buzău un loc mai curat
Ca sa nu mai vorbim de claxoane care sperie copiii aflați în parc, este totuși un parc, nu un spațiu stradal
Știți ce mă bucură pe mine cel mai mult ? Colaborarea dintre dnii Toma și Ionescu .Deci iată că se poate .Privindu-l acum pe dl Teodorescu ,probabil că dlui are posibilitatea de a merge la munte sau mai știu eu ce alte stațiuni ,când simte nevoia de aer curat .E , Noi nu avem această posibilitate ,și vorbesc în numele a 75 % dintre buzoieni .Pentru noi ,mai ales cei trecuți de a 2 tinerețe ,Crângul a rămas oaza noastră de liniște și relaxare .Mai lăsați la o parte interesele dvoastră financiare ,și dați-ne parcul înapoi .Abia faceți mișcare de la intrarea în Crâng ,până la Parcul Trandafirilor .Mersul pe jos face piciorul frumos ,dar și burtica o dă jos .
Sa lase astfel de planuri pentru ca nu au o importanță asa mare.Sa se ocupe de lucruri mai importante cum ar fii asfaltarea drumurilor jalnice din județ !!!
Din cate am inteles din surse sigure vor avea voie motocicletele in parc. masinile nu.
Si eu sunt de acord cu masura!
Motivarea politiei locale nu are temei logic: de cand silvicul da voie sa se plimbe prin padurile statului masinile, cum vor ele?
In plus as sugera inca o masura: montarea de semafoare pietonale cu buton le intrarea in parc pe bulevardul stadionului…pt fluidizare trafic!
Uraaa!
Fara motociclete,fara masini!
urmariti va rog nr de inmatriculare la masinile proprietate particulara sa vedeti ca 8 din 10 sunt ale politistilor si mafiotilor din buzau de aceea se opun acestei masuri
Salut și susțin inițiativa.Poate așa intrăm și noi în normalitate ,că în rest cam toate merg pe dos.Parcarea pe trotuar s-a interzis din decembrie dar n-am văzut vre-un polițist local amendând pe cineva.