VIDEO: Un buzoian a plătit întreținerea în monezi! Revanșă pentru faptul că nu i-a fost scos copilul sub trei ani de la întreținere
Nemulțumit pentru faptul că nu i-a fost scos de la întreținere copilul mai mic de trei ani, deși există lege în acest sens, un buzoian a ales să se răzbune plătind întreținerea în monezi. Mai exact, locatarul a plătit 80 de lei în monezi de 1, 5 și 10 bani. Pentru aceasta a mers la bancă, unde a pierdut o oră, pentru a-i transforma 80 lei în monezi pe care le-a adus apoi într-o pungă la asociația de proprietari.
În primă fază, doamna administrator a refuzat să încaseze banii. Între cei doi a avut loc și un diferend, dacă locatarul are sau nu voie să filmeze acest moment. Cetățeanul a motivat că în acest fel dorește să aibă o dovadă că a venit să plătească întreținerea.
Apoi, a fost chemată inclusiv doamna președinte de asociație. „Ce facem ? Legal, trebuie să-i primim banii”, au vorbit între ele cele două doamne. Cetățeanul a amenințat că la fel va proceda și lunile viitoare până când nu îi va fi scos copilul de la întreținere.
În cele din urmă, cele două doamne, nu au avut ce face, au deșertat punga cu monezi și s-au pus pe numărat. Încă nu știm cât a durat toată această operațiune.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
domnule Auras Tereaca Buzoienii, inainte de a scrie acest articol, trebuia mai intai sa va informati cu privire la continutul Legii nr. 230/2007, cu modificarile si completarile aduse la zi. Astfel, in Monitorul Oficial nr. 271/19.04.2017, a fost publicata Legea nr. 67/13.04.2016, lege prin care s-au adus modificari actului normativ ce vizeaza asociatiile de proprietari, inclusiv articolul nou introdus 47 alin.2, Lg. nr. 230/2007 , prin care se stipuleaza ca „Asociaţiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin. (1) lit. b) pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani”, si de aici concluzia ca doar asociatiile de proprietari pot hotara daca sa scuteasca sau nu de la plata intretinerii copiii in varsta de pana la 3 ani. In conditiile in care modificarea legii a aparut in MO din data de 19.04.2017, si dupa cum stim, actul normativ intra in vigoare dupa 3 zile de la publicarea in monitor, este lesne de inteles, ca in cazul in care asociatia de proprietari ar fi hotarat in consecinta (PRIN HOTARAREA ADUNARII GENERALE), abia incepand cu luna mai si-ar produce efectele textul de lege enuntat, si asta numai in cazul in care, repet, se hotaraste de catre asociatia de proprietari. Concluzia, una singura, s-a produs o mica dezinformare in acest articol, in sensul ca „exista lege in acest sens” insa numai asociatiile de proiprietari hotarasc asta, prin hotarare a adunarii generale a asociatiei de proprietari, pentru ca exista posibilitatea ca membrii asociiatiilor sa nu fie de acord cu aplicarea articolului de lege, privind scutirea de la plata intretinerii a copiilor in varsta de pana la 3 ani. Mai multa informare, inseamna si mai multa obiectivitate.
asa ar trebui platit intretinerea la toate asociatiile de proprietari in Buzau, pentru ca merita
Interesant articol, dar redactorul acestor rânduri trebuie sa stie ca pluralul substantivului moneda este MONEDE, nu monezi…
„Mă întreba cineva, pe forumul saitului meu http://www.pruteanu.ro, care e pluralul corect: monede sau monezi. Le ştiam de bune pe amîndouă, dar m-am dus la dicţionarele principale – la DOOM şi la DEX să mă verific. DEX-ul îmi dă dreptate: plural monede, dar şi monezi. DOOM-ul – nu : plural, doar monede. Nu e în ordine. Cele două dicţionare principale de azi ar trebui să fie concordante. Altminteri, îţi vine în minte proverbul acela: nu ştie stînga ce face dreapta.”
* pluralul cuvântului monedă este monede dar și monezi. De fapt sunt două cuvinte care la singular sunt omonime și care au pluralul diferit.
Cuvântul monedă cu sensul de valută are pluralul monede, pe câtă vreme cuvântul monedă cu sensul de ban de metal are pluralul monezi.
Este foarte adevărat că dicționarele nu fac diferența dintre cele doua noțiuni, dar în practică există. De remarcat că în alte limbi cuvintele sunt complet diferite (ex. currency – coin)