O facilitate prost înțeleasă de unii buzoieni. Plus un fals argument
E așa de când lumea. Ai întârziat și n-ai putut să-ți iei bilet, dar trebuie musai să iei trenul ăla ?
Ei bine, ca să nu primești o amendă costisitoare (250 de lei) plus o taxă – tarif suplimentară (300 de lei), CFR oferă călătorilor facilitatea de a-și lua bilet din tren de la controlor.
E drept, biletul e ceva mai scump decât la ghișeu, dar decât să plătești cei 550 de lei (amendă+tarif suplimentar) zici merci că SC CFR Călători îți dă această șansă.
În aceeași idee, Trans-Bus a implementat posibilitatea cumpărării biletului de la șofer.
Decât o amendă de 30 de lei, călătorul grăbit/uituc are posibilitatea de a-și lua bilet de la șofer.
E drept, biletul costă mai scump, 3 lei față de 2 lei la tonetă, dar precum la CFR e mult mai convenabil decât să primești amendă.
Numai că această facilitate oferită de Trans-Bus (similar cu alte societăți de transport din țară), e privită de unii la Buzău drept o găinărie a societății de transport local. „Nu-i corect. Vor să stoarcă bani de la noi. Trebuia să fie același bilet ca la tonetă”, spun nemulțumiții.
Un fals argument
Nemulțumiții susțin că biletul la șofer n-ar trebui să fie mai scump, câtă vreme în stație nu există tonetă.
Numai că, nicăieri în lume, nici în orașele mari și civilizate din Europa, nu există tonetă sau automat în fiecare stație.
Firmele de transport nu sunt societăți de binefacere, desfășoară totuși o activitate economică, iar balanța venituri – costuri trebuie să fie pozitivă.
De asemenea, în orașele civilizate din vestul Europei, călătorii locali au obișnuința de a-și procura abonamente (1, 3, 6, 12 luni), iar practica achiziționării de bilet la fiecare călătorie e una depășită.
La Buzău s-a implementat de câteva luni și posibilitatea cumpărării de bilet prin SMS. Costul e de 2,3 lei, deci mai ieftin decât de la șofer (3 lei).
În acest an, Trans-Bus va achiziționa și automate de eliberare a biletelor/abonamentelor. Dar – evident – nu vor putea fi acoperite toate stațiile.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Citește și: Vor veni 475 cu 48 de stații în tot orașul! Iată unde!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Dă, mai jos, CLICK pe „Îmi place” pentru a primi zilnic știrile buzoienii.ro pe facebook.
Să vadă Toma autobuze noi la Constanța și preț la bilete felicitări pentru primarul Constanței
Comoditatea costa.
Nu te impiedica nimeni sa cumperi mai multe bilete si sa le tii in portofel langa bani.
Am observat ca majoritatea celor ce cumpara de la sofer au portofele deci au unde sa tina biletele, si sunt persoane tinere care au si telefon (deci pot plati si prin SMS).
Chiar prin SMS e putin mai ieftin decat la sofer, si e si mai comod de achizitionat, nu incurci calatorii si soferul… numai beneficii, dar tinerii par sa ignore aceasta posibilitate.
O problema deranjanta e faptul ca echipa de control ignora asistatii sociali care nu au bilet si stau toata ziua pe autobuze la caldura.
Costul prin SMS nu e 2,3 lei, e de 0,42 euro biletul + 0,05 euro SMS-ul de comanda, preturi fara TVA.
Si pe piata credit 1 euro cu TVA inclus se vinde cu aprox 6 lei.
Asta inseamna ca pretul real ar fi undeva la 2,80 lei
Tereacă ne reamintește că este un om umblat ( „delegația” de anul trecut de la Bruxelles)…..
:)))
Peste tot in lume exista diferenta intre biletul cumparat in autobuz si cel cumparat de la toneta, automat..etc.
Aducea aminte cineva de Constanta, chiar recent e scandalul cu faptul ca majoritatea calatorilor fac blat cu soferul, dau banul jumatate la sofer si merg fara bilet, iar soferul imparte din prada cu controlorii.
Atat de frumos e la Constanta.
Asta sa fie modelul dorit de urmat de catre anonim albastru de mai sus?
In Constanta autobuzele au ajuns niste harburi!Buzaul sta mult mai bine la capitolul autobuze!Insa acolo exista un sistem de taxare foarte eficient pentru calatori.Exista bilete valabile un anumit timp din momentul validarii,valabil pe toate liniile,sau sistemul clasic cu bilet valabil numai pe autobuzul in care a fost validat.