„Vom avea echipă mai puternică din campionatul viitor”. Iată achizițiile

„Vom avea echipă mai puternică în campionatul viitor”, e anunțul-promisiune al antrenorului Romeo Ilie și șefului Cristi Ceaușel.

Dacă până acum s-a vorbit doar despre plecări, din care cea mai notabilă e a Dziyanei Ilyina, a venit vremea să anunțăm primele achiziții al SCM Gloria.

La Buzău vor ajunge în primul rând patru jucătoare de la campioana SCM Rm. Vâlcea. Trei dintre ele sunt străine și joacă la echipele naționale.

Marija Petrovic, pivot, 25 de ani, naționala Serbiei
Petra Blazek, 31 de ani, portar, naționala Austriei
Ines Khouildi, 34 de ani, inter stânga, naționala Tunisiei
Andreea Pricopi, 25 de ani, inter dreapta și centru, ex – Brașov, Craiova, Rm. Vâlcea

Celor patru jucătoare de la Rm. Vâlcea li se mai adaugă două, deja semnate.

Andreea Taivan, 22 de ani, extremă dreapta, ex-Minaur, SCM Galați
Raluca Petruș, 20 de ani, centru, „U” Cluj, naționala de tineret

Transferurile nu se vor opri aici. „Mai suntem în tratative cu alte două jucătoare tot de la Vâlcea. Negociem și cu o extremă de top, ar fi fantastic dacă ar veni la noi”, a spus Romeo Ilie la finalul partidei cu Brăila.

Nu se știe încă cine va fi antrenor la Gloria. Romeo Ilie susține că nu va rămâne principal

Deocamdată să le spunem bun-venit noilor achiziții și să sperăm că anul viitor SCM Gloria va urca mai sus de locul 7.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „„Vom avea echipă mai puternică din campionatul viitor”. Iată achizițiile

  • Are ochi, domnul antrenor, sunt cel puín doua fete excelente, in acest grup, Andreea Pricopi si Raluca Petrus – bravo nea Iliuta, succes!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.