Prins în fapt. Cu ce se ocupa buzoianul „patriot”

Un buzoian de 60 de ani din Merei a găsit într-un mod original să apropie România și Republica Moldova.

Buzoianul e acuzat că în ultimele șase luni ar fi intermediat obținerea permisului de conducere și a permisului de ședere asemănătoare celor emise de Republica Moldova pentru patru cetăţeni români, care, în realitate, nu deţineau permise de conducere românești. În schimbul documentelor false buzoianul a încasat între 1.000 şi 1.500 de euro de persoană.

În plus, la vizita intempestivă pe care polițiștii i-au făcut-o la domiciliu s-a descoperit un permis de conducere românesc și unul moldovenesc și o carte de identitate moldovenească, toate false, emise pe numele său, precum și alte documente și fotografii aparținând unor persoane care intenţionau să obţină astfel de acte.

Totodată, poliţiştii au stabilit că, între octombrie 2017 – aprilie 2019, bărbatul ar fi condus autoturisme pe drumurile publice fără a avea permis de conducere.

În consecință, mereianul a fost reținut sub acuzațiile de complicitate la fals material în înscrisuri oficial în formă continuată, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi uz de fals.

În plasă a căzut și un gălățean de 39 de ani care venea la Buzău pentru a obține documente false pentru diverși clienți. Gălățeanul a fost de asemenea reținut pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Prins în fapt. Cu ce se ocupa buzoianul „patriot”

  • Eu nu inteleg cum de pot exista oameni atat de prosti incat sa nu treaca examenul grila din 26 intrebari stiute dinainte din cartile de examinare si cursurile de legislatie de la scolile de soferi.
    Ca banuiesc ca astia sunt clientii lor, prostii care nu pot sa treaca examenul ala nici dupa 10 incercari, nici daca le dai cartea cu rezolvarile cred ca nu ar fi capabili sa rapunda daca apeleaza la asa ceva.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.