Ce ziceți a semnat sau nu ? Iată documentul!
„Nu sunt membru ALDE. Am semnat ceva, dar nu adeziune de partid, ci o foaie de susținere a acțiunilor doamnei inspector Florina Stoian”.
Așa susține Adrian Răican, directorul școlii din Cătina.
Numai că în posesia reporterului buzoienii.ro a ajuns – prin intermediul unui coleg de școală și de partid de-al directorului – un document semnat și completat de Adrian Răican, unde apar însemnele ALDE și noțiunea „Cerere de Adeziune”.
Trebuie spus și că după doar câteva zile de la semnarea acestui document domnul Adrian Răican, profesor de sport, a fost numit – ce coincidență! – director al școlii din Cătina.
Altă întâmplare sulfuroasă
De la ce a plecat totul. Claudiu Voicu, colegul de școală și de partid al domnului Adrian Răican, a reclamat către reporterul buzoienii.ro faptul că în Școala Cătina un localnic cu dare de mână, Alexandru Fulgeanu, ar fi dat – cu acceptul directorului – bani (sub forma unor tichete cadou) cadrelor didactice, părinților și elevilor. Profesorii au primit zece bonuri de căciulă, iar părinții și elevii câte trei. La tichetele cadou s-au adăugat și câte o cutie cu dulciuri.
Întâmplarea a devenit brusc dubioasă după ce s-a aflat că binevoitorul domn Fulgeanu are de gând să candideze la Primăria Cătina. Astfel că acțiunea caritabilă a căpătat și un iz electoral. Iar directorul școlii iese șifonat și din această afacere. Cam multe legături cu politica domnule director, nu credeți ?
Reporterul buzoienii.ro e frământat și de alte două întrebări. De ce cadouri în bani (10 tichete X 10 de lei) către cadrele didactice ? Și de ce profesorii au primit mai mult decât elevii (3 tichete X 10 lei), din care unii erau într-adevăr sărmani. Cumva pentru ca la un semn, când va fi nevoie, profesorii să se activeze ca agenți electorali printre părinții elevilor ?
UPDATE: Reporterul buzoienii.ro a fost contactat și de Alexandru Fulgeanu care a ținut să precizeze următoarele:
„Fac astfel de gesturi caritabile de mulți ani și nu doar la Cătina, ci și în comunele învecinate. Dar n-au avut și nici nu au legătură cu politica. Sunt precum două linii paralele care nu se vor întâlni niciodată. Am ținut să fac cadouri și către cadrele didactice din respect pentru acești oameni care ne-au pus stiloul în mână și care au contribuit la formarea noastră ca oameni. Iar cadouri n-au primit doar profesorii, ci și ceilalți angajați ai școlii. Îmi pare rău că acțiunea mea este interpretată politic”, a spus Alexandru Fulgeanu care a admis că intenționează a se implica mai mult în viața comunității și de aceea va candida la funcția de primar.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Un fals grosolan,va dau 100 de astfel de adeziuni ,la fiecare din partide. O adeziune devine OFICIALA cand este INREGISTRATA la partidul unde vrei sa devii membru. CEL CARE A DAT PUBLICITATII COMITE O FAPTA PENALA,nu ziaristul , ci paraciosul.
Adeziunea completată olograf este autentică, dar nefiind înregistrată la partid nu are nici o valoare oficială. Poate fi considerată doar o intenție sau o tentativă de cedare în fața conducerii inspectoratului cu scopul de a fi favorizat în ocuparea unei funcții. Dacă a beneficiat în final de vreun avantaj, fără să capete de facto calitatea de membru al formațiunii poate fi vorba de o abilitate personală sau o neglijență din partea primitorului adeziunii care a uitat să mai prezinte pentru înregistrare la partid.
Claudiu Voicu este suplinitor necalificat, întrat în sistem când sotia sa și Stoian Florina au ajuns la isj. Au cautat în zona școala cu director pe sport și pentru ca dna dinaintea dl Raican a ieșit la pensie rămânea „profesorul” fără ore și hai sa îl numim pe dl Raican. Sora lui Voicu transferata la școală lu nasu în același moment, fără a avea master pe engleza asa cum prevede legea, preda la liceu. Sa nu mai arunce cu piatra Voicu, ca a mai făcut el scandal la o scoala și apoi își cerea scuze ca să mai aibă ore. Când va da examenul de titularizare atunci sa se numească profesor, până atunci sa își ia licență ca face de ras tagma profesorilor cu grade.