Podul vechi se dărâmă, se va circula prin curțile a doi localnici
Localnicii din Mărăcineni îi spun „podul de la Mangă”.
E situat la 800 de metri de podul de la Mărăcineni pe DJ203K.
A fost ridicat pentru a proteja șoseaua de apa care vine de pe dealurile dinspre Blăjani (când plouă torențial, canalul se umflă amenințător).
Podul de la Mangă va fi demolat zilele viitoare pentru a fi construit în schimb unul mai mare – cu două benzi pe sens. Până la finalizare se va circula pe un drum improvizat prin curtea a doi localnici. Muncitorii de la Oil Company Slobozia au început deja să lucreze la el. S-au pus două tuburi și s-a adus pământ de umplutură.
„La mulțumim celor doi localnici pentru că au realizat situația dificilă și au dat dovadă de înțelegere, dându-ne voie să le folosim curțile. Chiar dacă va fi temporar, pe noul drum se va turna asfalt. La final noul drum va fi demolat cu tot cu asfalt, iar oamenilor le va fi refăcut gardul de către constructor”, a anunțat Dumitru Constantin, primarul din Mărăcineni.
Pe raza comunei Mărăcineni, drumul județean va avea dupa asfaltare două benzi pe sens.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.