Șapte motive pentru care nu sunt de acord cu gimnaziul de la Hasdeu

Iată enumerate mai jos cele șapte motive prezentate și explicate de reporterul buzoienii.ro.

1Pentru că nu există nicio necesitate socială care să determine înființarea acestei clase. Copiii respectivi au unde să învețe, vin prin transfer de la o altă școală care are la rându-i gimnaziu. E valabil atât pentru școlile din oraș, cât și pentru cele din rural. În fiecare comună există școală 1-8. Care e atunci necesitatea înființării unei clase de-a cincea la Hasdeu ?

2Pentru că Hasdeul nu respectă regula repartizării pe criterii geografice. De ce ar fi Hasdeul mai cu moț față de restul școlilor din județ sau din țară ? Dacă Hasdeul vrea clase mai mici decât cele de liceu să înceapă, cum ar fi normal, de la clasa zero, cu elevi din cartier. Așa cum fac celelalte școli, respectând criteriul geografic.

3Pentru că nu e corect ca Hasdeul să ia de-a gata elevii buni (adesea chiar pe cei mai buni) ai altor școli și apoi să se mai și laude cu rezultatele lor în detrimentul școlilor care i-au format de la clasa zero până la a patra. De ce profesorii/elevii de la celelalte gimnazii din oraș trebuie să se descurce inclusiv cu elevi/colegi rromi, cu dizabilități ori mai săraci cu duhul, iar cei de la Hasdeu iau doar crema ?

4Separarea elevilor pe criterii de performanță se face, din câte știu eu, la nivel național abia după clasa a opta. De ce ar fi gimnaziul de la Hasdeu mai special și să aibă doar elevi care au trecut prin filtrul unui examen ? Ce-ar fi, prin reducere la absurd, ca toate școlile să impună examene pentru trecerea la gimnaziu, iar cei care nu promovează, Dumnezeu cu mila ?

5Dacă statul român este de acord cu separarea elevilor pe criterii de performanță încă de la clasa a cincea e OK. Dar să facă acest lucru transparent, mediatizat, corect. Să știe, vorba românului, tot omul, nu doar un cerc de inițiați.

6N-am încredere că examenul organizat de Hasdeu e unul 100% corect și că printre cei 20-25 care intră pe merit nu se strecoară și 5-10 piloși. Cu câteva minute în urmă un prieten mi-a spus că nu se admit contestațiile! De ce ? „Pentru că lucrările ar trebui corectate de alți profesori!”

7Pentru că nu e corect ca un număr de 30 de elevi (x 4 clase) să beneficieze de profesori aleși pe sprânceană de la Colegiul Hasdeu. E cinstit oare în raport cu elevii de la Dâlga sau de la Cucuieții din Deal care au parte mai mult de suplinitori?

Reporterul așteaptă cu interes opiniile pro și contra ale dvs.

Notă 1: Articolul de față nu are nicio legătură cu scandalul de acum de la Hasdeu. Autorul îl are în minte de câteva luni, catalizator a fost discuția întâmplătoare purtată azi cu un prieten.

Notă 2: Înțeleg că și Colegiul Eminescu și-a organizat un astfel de gimnaziu, dar și alte licee de prin țară. Ce s-a scris mai sus se aplică atunci și lor.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

25 de comentarii la „Șapte motive pentru care nu sunt de acord cu gimnaziul de la Hasdeu

  • Clasa a 5-a la liceu se face de vreo 20 de ani. Ca exemplu va dau Liceul 1 Alexandru Marghiloman.

    Răspunde
  • Pana la urma nu conteaza ce scoala ai, daca nu ai scoala de partid tot degeaba, nu ai intrare nicaieri fara asta.

    Răspunde
  • In principiu ai dreptate. La pct 6 si 7 ai 100% dreptate.
    Sunt si alte licee in tara care au gimnaziu.

    Dar daca tot e sfarsit de an scolar, ar fi bine sa vedem si ce performante au la nivel de Olimpiade si Concursuri scolare cu finantare MEN. S-ar putea sa avem o surpriza si sa vedem ca gimnaziul la Hasdeu e doar o fita si performanta se obtine mai mult la alte scoli (ma refer strict la gimnaziu).

    Se pare ca autorul articolului nu a fost interesat de rezultatele elevilor buzoieni la Olimpiadele si Concursurile scolare.

    Răspunde
    • Pt anonimul care a facut sugestia compararii performantelor la Olimpiada a gimnaziului Hasdeu comparativ cu alte scoli. Voi verifica.

      Răspunde
  • In niciun caz nu ia Hasdeul cei mai buni elevi la gimnaziu.
    Marele avantaj e programul, in toate scolile clasele 5-8 invata dupa amiaza, la Hasdeu si Eminescu programul e dimineata.

    Răspunde
  • Este usor sa fii meserias cand folosesti materiale bune. marii profesori de la hasdeu daca ii aduci sa predea la agricol sa vedem cat de buni sunt. Cand parintii baga bani in pregatire ca nebunii, hasdeul se lauda cu rezultate

    Răspunde
  • Articolul este tendentios si incropit exact cum spune autorul, ca urmare a unei discutii intamplatoare la colt de strada. Infiintarea clasei de gimnaziu de la Hasdeu are suport legal, asa cum se intampla si in cazul altor colegii nationale. Selectia acestor elevi se face prin examen reglementat legislativ, la fel ca la celelalte colegii care au clasa a V-a, supervizat de Inspectoratul Scolar. Nu Hasdeul ‘ia de-a gata’ elevii buni din alte scoli, acestia vin catre Hasdeu. Nu e obligat nimeni sa se inscrie in aceasta clasa a V-a. In plus, nu doar acesti elevi sunt foarte buni, vorbim totusi de o mana de elevi, iar celelalte scoli mari au destul elevi de exceptie care, culmea, ulterior, tot catre Hasdeu isi indreapta prima optiune. Despre inechitatile din sistemul de invatamant se pot spune multe, liceu sportiv cu clase de filologie, liceu teoretic cu clase de sport, licee tehnologice cu aceleasi calificari astfel incat este o adevarata disputaan de an pentru castigarea copiilor…Toate acestea cu suport legal. Ramane intrebarea evidenta de pe buzele multora: de ce este atat de lovit Hasdeul zilele astea prin articole depreciative sustinute, cand totusi aceasta este scoala de elita a judetului, pe care toti o lauda, pe scena careia toti urca cu emotie si mandrie, ai carei absolventi fac cu adevarat cinste societatii in care se integreaza?!

    Răspunde
    • Pentru Buzau. Da, acestor clase li s-a tras un pospai de ilegalitate. Și în Ferma Animalelor de George Orwell, s-a legiferat ca „unii să fie mai egali decât alții”.

      Răspunde
  • Sunt absolvent al Hasdeului gimnazial in urma cu 40 ani.Nu este nici o inventie a celor de dupa revolutie.Nu se intra pe nici o pila , se da un examen destul de consistent.De ce deranjeaza concurenta pe cineva.Programul conteaza si el foarte mult, se fac ore de dimineata.fata de alte licee , Hasdeul are o singura clasa de gimnaziu, nu 4 cat se scrie.

    Răspunde
    • Pentru domnul Marius. Da, știu că e o „invenție” mai de demult. Și nu susțin că nu face bine celor înscriși aici. Doar că nu e corectă comparativ cu ceilalți. Ocolește criteriul geografic și îl impune pe cel calitativ. Și sunt patru clase, câte una pe an de studiu. Vă rog să priviți problema obiectiv, detașându-vă de faptul că ați învățat chiar acolo. Luați-o vă rog pe pista asta: un elev de la Lopătari, dintr-o familie modestă financiar, are șansa de a-și selecta colegii și profesorii de gimnaziu?

      Răspunde
  • Si pana la urma Auras , ce ai dori? Proşti…dar multi? Nu crezi ca este normal sa avem grija de elite , sa le educam de mici asa cum trebuie , la standarde cat de cat ridicate si sa fim condusi de catre ei asa cum ar trebui?

    Răspunde
    • Pentru dl Tudor. Perfect de acord cu dvs. Trebuie să avem grijă de elite (că oricum pleacă din țară e altă discuție). Dar haideți să o facem frumos, corect, transparent. Capacitate la finalul clasei a patra si apoi diferentierea scolilor pe medii precum la admiterea in liceu. Nu cum e acum, se fac niste clase „fantomă” doar pentru niște initiati, cu dare de mână.

      Răspunde
  • Ce e asa greu de inteles de ce a fost creata aceasta clasa de gimnaziu la Hasdeu? O alta afacere mafioteasca. Doar nu credeti ca gusile si burtile alea le-au facut din salarii, hai sa fim seriosi! Dumnezeul astora e banul.

    Răspunde
  • Dl Tereaca are dreptate. As mai adauga ca se face prea mare caz despre “prestigiul” Liceului Hasdeu, Realitatea e ca doar UNII profesori care au predat acolo merita toata stima si cinstea pentru profesionalism, cinste si omenie. In calitate de absolvent al liceului in anii comunisti pot sa afirm ca multi profesori erau sub orice critica, si nu era doar parerea mea. Dovada e ca parintii se inghesuiau sa-si inscrie copiii in clasele „de elita”. Destui profesori favorizau elevii cu parinti “de vaza”, straluceau prin mediocritate, dezinteres, erau preocupati mai mult de meditatii, sau pur si simplu nu aveau legatura cu pedagogia. Evident asa ceva era (si este) trecut sub tacere. Nu denigrez munca unor excelenti profesori si pedagogi(putini), onoare lor, dar calitatea elevului este si ea destul de importanta.

    Răspunde
  • Credeți că dacă nu ar exista această clase de gimnaziu la Hașdeu, copilul sărman din Lopătari ar avea șanse mai mari la o educație de calitate?

    Răspunde
  • A fost tare acum vreo 5-6 ani, ca nu au luat examenul si nu au intrat fata lui Bigiu si a unui director de deconcentrată, ambii grei de partid. S-a facut o exceptie si s-a facut o clasa suplimentară, doar pt ei. A fost singurul an cu 2 clase de a 5 a. Adica A si B

    Răspunde
  • Anul acesta sunt 25 de locuri disponibile pentru clasa a V-a. Sunt peste 70 de elevi înscriși, unul mai pilos decât celălalt. Se spune că în final vor fi 30 de locuri…

    Răspunde
  • Mereu se strecoara si multi pilosi pe langa cei care iau examene, si in randul elevilor, si in randul profesorilor. Asta e societatea. Daca ai relatii, se gaseste o exceptie, o portita, o gura de ventilatie, esti indesat cumva inauntru. Si eu am avut la liceu colegi teleportati din senin, fara medie corespunzatoare. Aveau functiile deja pregatite dinainte la diverse institutii.

    Răspunde
  • Și in trecut la Hasdeu era Gimnaziu. Care este problema ?

    Răspunde
  • Problema nu este că există gimnaziu la liceu, ci că există corupție și la acest nivel.
    De fapt, corupția există încă dinainte de a se naște copilul, când sarcina este monitorizată de un doctor care nu se sfiește să ia șpagă, uneori chiar să ceară șpagă. La naștere este la fel, urmează botezul unde popa ia bani, dar fără chitanță, după care, peste câțiva ani, începe grădinița, cea mai bună, cea mai șmecheră, unde ajungi cu relații, contra cost ori contra diferite servicii. După aceasta urmează ciclul primar, clasele 0-4, unde este la fel. Și, ajungem la clasa a V-a, la colegiu, la Hașdeu. Deci, pentru asta s-au „pregătit” unii părinți. Mai este un hop, admiterea la un liceu bun, într-o clasă „tare”, după care vine facultatea, de regulă afară, pe banii părinților ori bunicilor.

    Răspunde
  • Si in continuare domnule Vlad si domnule Auras urmează…Ionela Dobrică….care prin transparența a ajuns unde a ajuns, fără a fi nevoită să plece din țară! Uite ,vezi Auras aici este problema tinerilor cu adevarat elite care aleg sa plece din țară! Ar avea loc pe liste de domnisoara secretar de stat in societatea informațională? Este un subiect pe care l-ai putea aborda, insa iti trebuie f.mult curaj!

    Răspunde
  • Domnule Tereaca, aveti mare dreptate ca ne pleaca elitele. Dar dvs vedeti doar efectele nu si cauzele.
    Cum sunt tratati elevii merituosi de catre Primaria Buzau, de exemplu? (Incepand cu elevii de gimnaziu si continuand cu cei de liceu) Nu li se acorda burse, nu li se acorda macar o diploma, nu li se acorda respect. Toti se mandresc in schimb cu rezultatele muncii lor si credeti-ma e foarte multa munca. Primarul Buzaului e interesat doar de scolile profesionale si elevii care prefera carciuma si clubul.
    Si acesti elevi, vazand cum sunt tratati, ce motive ar avea sa se intoarca? Poate ca iarta, dar multi dintre ei nu uita.

    Răspunde
  • Pleacă din țară copii foarte deștepți nu cei de seama Ionelei. Când părinții sunt abonați la anul public, dar nu te duce capul, stai în țară, capeți „experiență” în politica internă, după care îți dorești să fii europarlamentar, ca Elena lui Băse.

    Răspunde
  • Mai Auras,m-ai facut ‘praf’ cu argumentatia’ta.Nu o sa ma apuc acum sa iti demonstrez ca nu ai dreptate in toata argumentatia ta,dar tin sa iti reamintesc faptul ca in toate domeniile,adevaratele valori se cresc,educa si promoveaza de la varste foarte fragede.Cunosc cazuri de ‘valori’ din astea ‘educate , pregatite si incununate cu ‘magna cum laudae’,transferate de pe la diferite scoli de pe la tara sau din oras la Colegiile ‘BPHasdeu’ sau ‘Mihai Eminescu’ si care au dovedit ca sunt doar nniste loaze,nulitati,golani.Ca se infiinteaza una sau doua clase cu elevi de clasa a V-a cu elevi de foarte buna valoare, nu este in nici un caz o greseala,afacere sau mai stiu eu ce le trece unora prin cap.Eu,cred spre exemplu ca o mare greseala a fost functionarea acelor clase de liceu la SERAL in astfel de Colegii.Si sa stii ca o regula de aur pentru invatamant este cea a examenelor de admitere si absolvire,foarte stricte si de mare exigenta.Ceea ce in anumite timpuri se practica si respecta cu strictete.Iar asta daca vrei este si unul din motivele pentru care adevaratele valori isi gasesc locurile in institutii superioare de invatamant de pe meleaguri straine,in mari corporatii….’capitaliste’,etc si nu in ‘politica si democratia’ romaneasca ‘precum blonda de la Plescoi si cealalta, ajunsa secretar de stat al Comunitatii informationale.

    Răspunde
  • (Cel putin) 7 idei intr -adevar destul de problematice !…….. Ma bucur ca, in sfarsit, s-a gasit cineva sa le puna pe tapet si pe-astea!…….. De vina sunt ministerul si inspectoratele scolare ca le dau prea mari puteri directorilor!…… Iar cand intr -o astfel de functie, de director de colegiu de renume, ajung tipi precum Banu sau ca Tepelus, nemaistiind ce sa slujeasca mai intai (invatamantul „ielitist” de la Hasdeu sau mai degraba politica detinutului de la Rahova prin mitinguri de sustinere in Piata Victoriei), nu e de mirare ca tocmai intr -un colegiu de renume , ca Hasdeul, se nasc atatea si atatea probleme, dintre cele mai JENANTE si mai GRAVE!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.