„Mort de beat. Era să fie luat la bătaie. Pe margine se jucau copiii”
„Domnule Tereacă, dvs. ați presupus inițial că șoferul VW-ului a ajuns pe contrasens din neatenție sau că i-a fost rău. Nu, era mort de beat! Abia stătea în picioare. Avea 0,88 alcoolemie. Mașina lui s-a transformat într-o torpilă pe contrasens.
„Noi, trei mașini care eram în față, din coloana de nuntă, ne-am ferit pe acostament. Dar cel cu Transporterul n-a mai putut. Într-un fel a fost și bine că a intrat în el. Pe margine se jucau niște copii. Vă dați seama dacă intra în ei ? De-asta părinții lor, când au văzut, au vrut să-l bată pe șofer”, ne-a declarat fratele mirelui.
Șoferul Passatului, aflat în stare de ebrietate, are 57 de ani și e din Beceni. Un cititor buzoienii.ro susține că venea de la o pomană unde se presupune că ar fi consumat alcool.
„Soția lui a recunoscut că obișnuiește să conducă sub influența alcoolului. Ne-a spus că i-a atras atenția în numeroase rânduri, dar că n-are ce să-i facă. Acum, întreb și eu, mai merită un astfel de om să primească înapoi carnetul ?”, a adăugat fratele mirelui.
Passatul s-a oprit în acest VW Transporter. Din fericire, nu transporta nuntași, ci doar brazii de nuntă. Mai jos s-a inserat și un clip video din momentul în care Passatul este scăpat de sub control și ajunge pe contrasens de unde venea șirul de nuntași. Înainte de a se înfige în Transporter, i-a zburat oglinda unuia din coloană.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.