S-a luat la întrecere cu un prieten!
Moarte violentă în această dimineață pentru un buzoian de 54 de ani.
Bun înotător, acesta s-a luat la întrecere cu un prieten, înotând dinspre Venus spre Saturn.
La un moment dat, cei doi s-au pierdut unul de altul. Peste câteva zeci de minute, valurile au adus la mal, tocmai în Saturn, dar ce ironie, lângă punctul de prim ajutor, trupul unui bărbat.
Imediat s-a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns în câteva minute inclusiv un elicopter SMURD. S-a încercat 50 de minute resucitarea, dar fără succes.
În acest timp, în locul în care se strânsese lumea, a ajuns și prietenul înotătorului buzoian care a declinat identitatea acestuia.
E de precizat că în această dimineață, ca și în zilele precedente, pe plajele din sudul litoralului salvamarii arboraseră steagul roșu din cauza valurilor dar mai ales a curenților de nord – extrem de puternici și care trag înotătorii înspre larg.
Este al șaptelea turist care moare înecat în acest sezon estival. Anul trecut au fost înregistrate 37 de cazuri de înec.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Publicati numai aberatii cu intreceri. De unde aveti aceste informatii?