„De ce nu se duc la tarabă ?”. Iată răspunsul directorului pieței
Un buzoian ne-a trimis la redacție mai multe fotografii din Piața centrală din Buzău, însoțite de un scurt comentariu.
„Iar e plin, acolo pe aleea din față de la Carrefour, de vânzătoare din astea ambulante. Am citit mai demult la dvs pe site că administrația pieței s-a preocupat și le-a oferit una sau mai multe tarabe unde să vândă la un preț modic. Nu e adevărat ce ați scris atunci sau nu vor ele să se ducă acolo? Le-am făcut și câteva poze, dar nu prea bine, că se uita lumea urât la mine”, a scris buzoianul.
Buzoienii.ro a preluat reclamația cititorului și a cerut inclusiv un punct de vedere administrației pieței.
„Da, tarabele sunt acolo, costă doar șase lei pe zi. Dar, doar pentru vânzătorii ocazionali, care ajung să zicem o dată pe săptămână. De ce stau în față la Carrefour pe alee ? Pentru că așa vor, așa s-au învățat, acolo e traficul mai mare. Eu cred că știu de tarabele astea de șase lei, dar nu vor să meargă acolo”, ne-a declarat Daniel August, directorul SC Piețe, Târguri și Oboare Buzău.
La piață există un polițist local care ar putea, printre celelalte atribuții, să le direcționeze pe chivuțe pentru a închiria, fie și la comun, una dintre tarabele de șase lei. În acest fel, nu s-ar mai aglomera suplimentar aleea dinspre Carrefour.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Nu cumpărați produse de la aceste persoane neautorizate. Nu au niciun termen de valabilitate, nu au documente sanitar-veterinare pentru animalele și păsările care le produc.
Riscul de îmbolnăvire este mare! Autoritățile ar trebui să se sesizeze, cu sănătatea publică nu este de glumit.
Probabil ca reclamatia a fost facuta de un patron de magazin cu lactate.
Ce documente să aibă mai domnul Vlad câțiva oamenii de la țară cu câteva animale care vin la piața să facă câțiva bănuți ,mai au loc la tarabele din piata de șmecherii din piata sa nu vanda și dacă vreți duce.ti.va la acei oameni ca sigur sunt naturale și crescute natura …e bătaie lumea sa cumpere de la ei că știu că este natural
„Un buzoian ne-a trimis la redacție”………TEREACA, IAR TE AUTODENUNTI ???
Iti amintesti cand ai scris un material pretinzand ca un buzoian ti-a trimis o fotografie de la avizierul blocului in care locuiesti? Sau cand pozai prin gard microbuzele lui ValiCauciuc incropind de un articol publicitar sub eterna expresie „un cetatean a semnalat redactiei”…
Penibil….
Pentru „Un buzoian, altul decat Tereaca”. Sunati-ma la 0721.540.938 si o sa va dau telefonul celui care a facut sesizarea. Dar apoi, am rugamintea sa va cereti scuze pt prostiile scrise mai devreme.
Eu cred ca e mai bun laptele de la ele decat din magazin acesta cand expira il reimbuteliaza nu il arunca fac cascaval sau altceva pe cand ele il arunca daca e stricat si laptele natural de vaca in maxim 2 zile se imbranzeste
Și n-avea dreptate, Valentin? Omul plătește toate dările și toate cele, e verificat până și în c… de diverse „organe”, iar doamnele în cauză, „câștigă și ele un ban cinstit”, nu?!
Chiar eu care n-am nicio treabă cu sectorul în cauză, aș reclama când aș vedea așa ceva, și de trei ori pe zi! S-au dus dracului toată civilizația și toate celelalte., cu de-ăștia ca voi…
Atata timp cat in piata vor fi lasati sa vanda comerciantii si nu producatorii eu sincer ii inteleg de ce stau acolo. Pentru ca vadul comercial este acolo. Cel mai bun vad comercial in piata il au din pacate comerciantii / samsarii care nu sunt fiscalizati in nici un fel: doar nu vreti sa cred ca exista producatori de banane, portocale, plantatie de ananas si rodii in Romania + alte asemenea..sa nu exageram!! Plus ca se poate face si o verificare …vinzi cartofi ca producator, dar cee teren ai si care a fost productia?!…vinzi un an intreg cartofi si vrei sa cred ca este din productie proprie…povesti si iar povesti!!
M-am dus in piata acum vre-o 2 ani si am cerut unor doamne sa cumpar mere romanesti…si mi-au spus ca nu gasesc asa ceva. Rezulta astfel ca acolo este un comerciant, nefiscalizat sau care nu bate bonuri fiscale…evaziune!!! la fel ma intreb cateodata ce cauta vanzatorii de ceaune si alte asemenea produse, la fel care vand fara nici un fel de bon..etc.. Se ajuta la crearea unei concurente neloiale pentru magazinele din zona!
Am si eu un vecin care se mai duce la piata cu laptele in sticle de plastic…are surplus si nu are ce sa faca cu el… Adica…este un producator, un mic producator, care nu are loc de tabara celor multi si puternici
De ceva vreme am abandonat sa ma mai duc in piata…cu parere de rau!! (mai bine o demolam si facem ceva folositor buzoienilor!…teren in zona Zero!!
Pentru Marian:
Esti invechit, dar rau tare, pensionare. Cu astia ca tine, s-ar vinde si carne pe marginea trotuarului, ca e … bio, fara verificare sanitara, fara acte, fara nimic. Ca pe vremea hunilor.
Nu ai vrea sa stii in ce conditii se recolteaza, depoziteaza si transporta laptele si oualea ale. Sunt bombe biologice !
Pofta mare, poate scapam mai rpd de generatia de … aur 🙂
Extraordinar,asta da problema națională,ca s au dus 2 babute sa vanda 2l de lapte,politia locala ar trebui sa isi faca treaba ca avem atatea carente ,dar na dau si ei 2,3 amenzi la amaratele alea si dupa merg in diferite locuri sa doarma si cand se trezesc prea tarziu si sunt inchise spatiile alea suna firmele de paza sa vina sa ii scoata de acolo,sa va fie rusine.
P.s. cei care sunte ti indignati ca nu au acte la produse femeile acelea,nu va obliga nimeni sa cumparati
Nu e vorba ca vrem sau nu sa cumparati, este vorba ca in nicio tara civilizata nu ai voie sa faci asa ceva.
Acuma, pe principiul asta, hai sa lasam pe toti sa vanda la marginea drumului alimente fara nicio hartie in spate, nu ?
Ne ducem spre India sau vest ?
Asta nu intelegeti voi: nu putem face progres cu „lasa ca merge si asa”.
Ce acte viseaza unii?
Chiar credeti ca gainile au niste cocosi bugetari care emit acte pentru productia gainilor sa le dea la oameni?
Sau poate unii cred ca oualele le produc oamenii in fabrici, folosind si amestecand diverse materii prime.
Bombe biologice! Vacile maninca borhod de bere la greu! Brînză e închegată cu cheag chinezesc! Cineva din Focșanei se lauda că a avut vacile bolnave de tuberculoză și vindea lapte cu sticle pet la piata,le ducea în diferite cartiere cu bicicleta! Laptele din magazine nu e bun,dar și ăla care mulge vaca fara să spele ugerul vacii e periculos! Mulge vaca de acasă,sau la fermele din izlaz,dar la 1 metru e ditamai balta cu bălegar! Cînd îi moare găină o jumulește și o duce la vînzare și al dracu sărac se și mai lauda la băutură!
ducea în diferite cartiere!
Trăim într-o țară în care normalitatea este anormalitate.
Faptul ca in piete se vind rosii dopate pana le ia mama gaia cu tot felul de mizerii interzise nu e o problema si nimeni nu vede? Un simplu control vizual si se poate identifica rosia mutant. O tai in doua si vezi ce e in ea te sperii…
Pe ei ii freaca de ambulanti dar permit vanzarea cu acte in regula de legume cancerigene extrem de periculoase in special pentru copii si batrani!
Hai sa o zicem direct, cel mai banal control si scapam tot orasul de rosii fortate, este plina piata de ele, toate magazinele, sunt peste tot!
Nimeni nu vede? Nimeni nu intervine?
Atunci sa ma revolt ca niste babe vand produse fara autorizatie cand cele cu autorizatie sunt mai toxice ca la Fukushima?