Dosar penal – neglijență – pentru asistentele de la Săpoca! Ce răspund cadrele medicale
„Se va face plângere penală asistentelor medicale pentru neglijență în serviciu”, a anunțat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
„În fișa postului asistentei medicale scrie negru pe alb că nu se lasă la îndemâna pacienților obiecte contondente. Acel stativ pentru perfuzii era un obiect contondent. Nu trebuia lăsat niciodată într-un salon cu bolnavi psihic nesupravegheați”, a precizat ministrul, care a condus personal ancheta de la Săpoca.
Asistentele medicale s-au arătat intrigate de zicerea ministrului și ne-au trimis următoarea replică:
„Faza cu stativul de perfuzii e de o ipocrizie maximă, ca să nu-i spunem prostie. Ce facem, nu mai punem perfuzii, pentru că în timpul ăsta unui pacient îi vine ideea de a folosi stativul drept armă ? Deocamdată, nu s-a inventat altceva! De ce n-au pomenit nimic până acum despre pericolul stativului de perfuzii cadrele medicale superioare ? Medici, directori, inspectori, cei de prin minister ? Nu vi se pare o ipocrizie să spuneți treaba asta acum și s-o lăsați doar în cârca asistentelor?”
„O respect, ba chiar o simpatizez pe doamna ministru. Îmi place de ea. Dar afirmația că trebuie făcut dosar penal asistentelor pentru stativul de perfuzii mi se pare puerilă” – psihiatru Maria Cristache, fost director al Spitalului Săpoca.
UPDATE:
N-a mai fost nevoie de plângerea Ministerului Sănătății. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au deschis ei dosar penal:
„S-a dispus extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă, fapte în legătură cu activitatea desfăşurată de către funcţionari din cadrul unităţii spitaliceşti”, a anunţat procurorul Cătălin Radu
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
La intrarea în tură medicul coordonator trebuie să se asigure de buna funcționare a secției,la fel și managerul ,trebuie să se asigure de buna funcționare a spitalului.Sunt multe plângeri ce privesc tratamentele inumane ale pacienților,niciuna nu a fost soluționată de Veorica Minut!Să pui acum totul în seama asistentelor este abuz de putere pentru că,asistentele care ar fi luat poziție ar fi fost sancționate!
Le-au placut sa doarma pe salarii grase si sa lase lumea sa fie ucisa, sa le placa si procesul ce va urma… oricum vor scapa ieftin, maxim cu o concediere, adica ceva ce ar fi trebuit sa se intample in ziua incidentului, dar asa mai trag niste ani de zile salarii grase cat va dura cercetarea pana ajung la o varsta aproape de pensionare.
Dar de ce nu este vinovată d-na ministru pentru că înainte de această tragedie nu a dat o hotărâre care să interzică utilizarea stativului de perfuzii în acest tip de spital? După… e ușor să găsești vinovați!
am 2 verisoare primare ce lucreaza asistente la sapoca. Trai bun, este tot ce pot spune, salarii peste 6000 lei, sporuri la greu, atentii si spagi ca si acum 10 ani, ture prin rotatie. Noaptea se doarme la greu, la cate 2 ore se mai duce cate una sa arunce un ochi. Orice pacient seara se sedeaza chiar daca nu este cazul, sa nu aiba ele sau medicii bataie de cap…. Se stie acest lucru
Este o mare magarie sa fie acuzate astfel asistentele din Sapoca! În primul rând, salariul nu este nicidecum de 6000 lei, în al doilea rând, faza cu dormitul e o poveste SF. Mai neavenitilor, nu mai vorbiți aiurea, nu aveți habar de felul în care muncesc fetele acelea. Pot fi omorate oricând! N-au pază,vai de ele, cu doi instructori la 200 de bolnavi periculoși!!!
Nu are nimeni de acolo salariu sub 1000 euro. Si s-a vazut ca primesc banii degeaba , ca nu isi fac treaba, stau la barfe, cafelute, telenovele si somn in loc sa isi faca treaba pentru care sunt platite foarte bine.
La puscarie! Cum ziceau si ele de altii ce apareau la TV ca nu isi fa treaba. Acum a venit randul lor. Asa e viata, se intoarce roata, ce ii doresti tu altuia o sa ti se intample si tie.