Azi au apărut primii muncitori la pod. S-au ținut de cuvânt

Primarul C-tin Toma, dar și șefii firmei de construcții, s-au ținut de cuvânt când au anunțat că luni, 09 septembrie, se vor începe – in situ – lucrările de refacerea a podului de la Marghiloman.

Astfel că azi o echipă de muncitori a purces la demontarea balustradei și de pe cealaltă parte a podului. Mâine vor apărea și primele utilaje, urmând a se proceda la frezarea stratului de asfalt de pe pod.

Termenul de finalizare din contract e de un an, dar eu sper că vom termina în șase luni. Asta deși lucrarea nu e simplă, din podul actual vor mai rămâne doar culeele, picioarele și grinzile longitudinale. În rest, dăm totul jos. Firma noastră e înregistrată în București, dar 98 la sută din muncitori sunt din jud. Buzău. Avem experiență în poduri, am lucrat anul trecut și la refacerea podului de la Mărăcineni. Datorită nouă s-a terminat la timp”, ne-a declarat Mădălin Pândaru, administratorul firmei Troia Construct.

Aceeași firmă va repara și cele două poduri – rutier și feroviar – de la Metalurgica. Dar acolo va mai dura câteva luni până la începerea efectivă a lucrărilor pe motiv că trebuie luate aprobări de la CNAIR – podul rutier – și d e la CFR – podul feroviar.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Azi au apărut primii muncitori la pod. S-au ținut de cuvânt

  • S-au apucat in stilul caracteristic lucrarilor efectuate pe la noi! Daca erau pusi pe treaba, intr-o singura zi demontau toata balustrada!!! Am trecut ieri dup-amiaza pe acolo si daca au dat jos un sfert din balustrada care ramasese! Avand in vedere importanta acelui pod, pai ar trebui sa lucreze la foc continu!!!
    S-au apucat firme private sa sparga prin oras si ce sa vezi, nu asfalteaza dupa ce termina!
    S-au apucat de Micro XIV, dar centrul orasului (zona Cuza Voda), arata deplorabil si vine iarna, a trecut un an de cand au spart acolo! De asemenea, domnul vice a promis ca o sa fie cu ochii pe firmele care sparg acolo unde s-a asfaltat pentru a se asigura ca se plombeaza corect! Daca sunteti un jurnalist adevarat, ar trebui sa mergeti pe teren si sa le prezentati situatia, aproape toate plombele sunt ori peste nivelul asfaltului, ori sub! Un singur articol am vazut in utlima perioada cu peticul neasfaltat de pe Marghiloman!
    Am inteles ca a facut in 3 ani de mandat cand nu a facut celalalt in 20, dar hai sa facem lucrarile ca la carte, daca tot ne place sa facem vizite in orase net superioare! Inteleg sa asfaltezi strazi, dar fa si trotuare, inteleg ca trebuie sa asfaltezi dar hai sa schimbam si borduri (vezi Calea Eroilor, acolo am inteles ca a fost contra-timp dar…), hai sa facem trotuarul corect, hai daca tot am imbracat politistii locali in civil, sa mearga si sa dea amenzi acolo un trotuarele sunt parcari publice iar mamele cu copii sunt nevoite sa mearga pe strada (Col Buzoianu, Vulcan, in Dorobanti nu mai zic, etc.).
    Ne-a promis ca o sa faca pe fonduri europene Transilvaniei, Republicii si 1 Decembrie, dar nu am mai auzit nimic de acest subiect! S-au semnat contractele, s-au facut lictiatii, cand se apuca? Cred ca astea sunt promisiunile pastrate pentru campania electorala!
    Chiar daca sunt sofer si circul mult cu masina, tot nu inteleg de ce nu se ocupa mai mult si de pietoni? Acum 2 ani anunta cu surle si trambite ca o sa ridice masinile parcate neregulamentar, dar ce sa vezi, masina aia ridica din an in paste! daca mai ridica.
    Si cazul cladirii celor de la Jabar, de langa maternitate, s-a scris ca a ocupat abuziv un trotuar, domeniul public, dar constructia a inaintat si sunt tare curios cum se v-a amenaja continuarea trotuarului, din cate vad nu prea a mai ramas spatiu decat pentru un trotuar cu o latime de maxim 50 cm!
    Haideti sa scrieti si de problemele de zi cu zi, nu doar ce a mai facut bine primarul in acest oras!
    De asemenea, a avut o campanie cu amenajarea spatiilor pentru colectarea deseurilor, acele platforme ingropate, sa veniti pe 1 decembrie la blocurile cu 7 etaje, sa vedeti in spatele acestora ce mizerie este in jurul pubelelor, unde apropo, sunt multe scari care si-au dezafectat coloana de gunoi si au maxim 2 pubele la o scara cu 30 de apartamente, va dati seama ce se strange in 2-3 zile!
    Va multumesc, si sper sa mai scrieti si de multe alte probleme pe care domnul primar ar trebui sa le rezolve!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.