„Care familie ? Eroul Mădălin Stoica are și mamă, tată, frate…”
Duminică se împlinesc doi ani de când o mașină capcană a intrat în blindatul unei patrule românești în Kandahar. Militarul buzoian Mădălin Stoica și-a pierdut viața.
Astăzi, la unitatea militară situată vizavi de noul LIDL, au organizat un ceremonial militar și religios de comemorare a eroului buzoian.
Numai că gestul frumos al armatei buzoiene a atras critici din partea fratelui răposatului:
„Care familie a participat ? MĂDĂLIN STOICA – eroul nostru are o mamă, un tată și un frate. Care nu au fost invitați la această ceremonie și nici la celelalte din trecut. Mare rușine….”, a scris Marian Stoica, fratele lui Mădălin, pe facebook.
Nu știm dacă la mijloc este vorba de o scăpare a organizatorilor, lucru care ar fi regretabil, sau dacă, dimpotrivă, militarii au acționat cu tact, evitând ca evenimentul să fie perturbat de eventuale discuții contradictorii între cele două părți.
Din păcate, din informațiile reporterului buzoienii.ro, între părinții (și celelalte rude de sânge ale lui Mădălin Stoica) și soția acestuia relațiile au devenit glaciale în lunile de după nenorocire. Cauza n-o precizăm explicit aici, dar oricine își va da seama…
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
A rămas femeia cu pensie de pe urma ăluia si acum s-a dus în lume…ca doar d.aia isi iau bărbați militari…bvo, acum altul îi mănâncă pensia hahaha
Permalink Ai idee despre ,,femeia cu pensie,,cine este ?O cunosti? Stii situatia ei?