„L-am găsit pe șofer pe bancheta din spate!”. Citroen, manevră INTERZISĂ
Trei autoturisme s-au tamponat puțin după rondul de la Autorolla. Vina îi aparține șoferului Citroen-ului alb, făcut zob din impactul succesiv cu BMW-ul și Passat-ul.
Cum s-a întâmplat
Șoferul Citroenului venea dinspre Buzău înspre Rm. Sărat. După ce a trecut de rondul de la Aurorolla a încercat să vireze stânga peste linia continuă pentru a intra în curtea reprezentanței Citroen deschisă recent în zonă.
Atunci, Citroenul a fost izbit violent din spate de un BMW, condus de un șofer de 32 de ani din Cernătești.
Din impactul cu BMW-ul, Citroenul a fost aruncat pe contrasens, în poziție perpendiculară cu axul drumului. Aici a fost izbit violent, în lateral, de un Passat, condus de un șofer de 28 de ani din Vernești, care circula regulamentar dinspre Rm. Sărat.
La spital a ajuns chiar vinovatul, șoferul de 44 de ani al Citroenului. În urma, impactului cu Passat-ul a fost lovit puternic în piept de volan și aruncat pe bancheta din spate.
A zis că poate învinge durerea
La o jumătate de oră de la accident și șoferul Passat-ului, după ce-i fusese bandajată mâna la fața locului, a fost nevoit să meargă la spital. Avea lacrimi în ochi din pricina durerilor în piept. A crezut că poate suporta, dar părinții l-au urcat într-o mașină și expediat la UPU.
Cauza
Aproape că nu-i săptămână în care să nu apară accidente între Gura Câlnăului și Potârnichești – porțiune pe care se circulă cu mare viteză.
Accidentele sunt consecință a faptului că șoferii au încercat să vireze stânga ori să întoarcă (uneori trecând linia continuă).
O manevră periculoasă întrucât există riscul tamponării atât din spate, cât și din față. O problemă este și poziționarea pe partea opusă a unor societăți comerciale, iar șoferii n-au altă variantă decât cea de a risca pentru a ajunge unde au nevoie.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Bmw vinovat.
Trebuia sa mentina distanta la limita evitarii oricarui pericol.
Citroen nu plateste nimic , titlu eronat
Nu el este vinovat, ci cel ce a lovit din spate
Urâtă exprimare, parcă v-ați bucura de necazul omului !De „adrenalina” ați auzit și ceea ce se întâmplă în astfel de cazuri? Bine că ati așteptat familia pentru a fi „expediat” la spital, dar de 112 nu a-ți auzit? să nu mai vorbim despre măsurile de prim ajutor.
De apreciat ca reporterul a schimbat titlul. ACUM este corect
Nu Citroen este vinovat de accident, este doar vinovat ca a intentionat o manevra gresita-