În loc de mai bine, mai rău
Situație nedorită, chiar îngrijorătoare la echipa de handbal băieți din Buzău.
Așteptările erau că al doilea campionat în prima ligă va aduce mai multe victorii și o clasare superioară.
Din păcate, nu-i așa. Din opt meciuri, șase s-au pierdut și doar unul s-a câștigat (cu CSM București) plus remiza din prima etapă de la Reșița.
În această seară, buzoienii au cedat fără a pune probleme oaspeților de la Dobrogea Sud.
8-13 la pauză și învingătoarea se cam știa. La reluare ai noștri n-au dat niciun gol opt minute (!), iar la 8-15 zarurile fuseseră aruncate.
S-a terminat 20-25, cei mai buni marcatori de la Buzău fiind Mironescu 8 goluri, Grasu și Dumitrana, câte 3. Trebuie spus că de la Buzău au lipsit două piese de bază, centrul Petru Stroe (în refacere) și interul Nosrati, plecat la naționala Iranului.
Runda viitoare, buzoienii joacă la Potaissa Turda, iar apoi vor întâlni acasă pe Poli Timișoara.
Sala Sporturilor va găzdui sâmbătă, de la ora 18.00, meciul de handbal feminin dintre SCM Gloria și Minaur Baia Mare.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.