„Bă, de ce nu-l bagi pe Vali Alexandru!”. Află aici motivul
Supărare pentru microbiștii buzoieni. Gloria n-a reușit să dea gol astăzi în Crâng în meciul cu Viitorul Pandurii, terminat 0-0.
Iritarea publicului a fost generată de faptul că Vali Alexandru, căpitanul și golgeterul Gloriei, deși trimis la încălzire încă din prima repriză, n-a fost băgat deloc în teren.
„Bagă-l, bă Ilie p-ăla, nu vezi că nu jucăm nimic. Ce-ai cu el de nu-l bagi ?”, și-a făcut curaj un chibiț și a strigat înspre antrenor, deși mai toți spectatorii se întrebau asta.
După fluierul final au existat discuții, mai tensionate, între galerie și Ilie Stan, plus unii fani de la tribuna a doua. E drept terminate cu aplauze după explicațiile antrenorului.
Explicații oferite și presei la conferință, dar și de Vali Alexandru, oprit de reporterul buzoienii.ro.
„Am o ușoară contractură la coapsă. Antrenorul m-a întrebat dacă pot juca. I-am spus mai bine nu. Exista riscul să se agraveze și să fi stat apoi mai multe etape”, e xplicat jucătorul.
„Lumea nu știe, dar Vali Alexandru are o accidentare ușoară. N-am vrut să risc azi, ca să fiu sigur că etapa viitoare mă voi baza pe el. Oricum, atitudinea unor spectatori e ciudată. Când îl bag îmi cer să-l schimb, dacă nu-l bag, e invers. Mi se reproșează de ce nu-l bag ”, a spus și antrenorul.
Cum se evita iritarea publicului
Dacă Vali Alexandru era accidentat (și i-a spus antrenorului că nu poate juca) atunci ar fi fost mai bine să nu fi fost trimis (deloc) la încălzire. Publicul n-a știut de accidentare și a interpretat întâmplarea ca fiind o ambiție de-a antrenorului sau o pedeapsă aplicată jucătorului.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.