Azi. „Domnule director, îl iertați pe grevist ?”

Șoferul de autobuz a continuat și azi protestul – numit greva foamei – „împotriva abuzurilor conducerii și sindicatului Trans-Bus”.

În urma acestui fapt, reporterul buzoienii.ro l-a întrebat azi pe directorul societății de transport dacă îl va ierta pe Nicolae Morteci de la concediere.

„Regret hotărârea pe care a luat-o. Putea acționa și altfel. Dar nu vom schimba decizia de concediere. Ar însemna să încurajăm indisciplina într-o perioadă în care, dimpotrivă, vrem să ne îmbunătățim serviciile față de călători. Dânsul are mai multe sancțiuni, destul de grave. Refuzul repetat al purtării uniformei de serviciu plus plecările în cursă, dovedite cu GPS-ul de pe autobuz, cu 10 minute mai devreme. Atât pe traseul 7, cât și pe 10”, a precizat Gică Toader.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare. Dacă totuși conducerea Trans-Bus se va înmuia în zilele următoare sau dacă, dimpotrivă, șoferul va constata că nu ține, va accepta concedierea, și își va căuta un alt loc de muncă.

În municipiul Buzău, șomajul converge către zero, iar un salariat serios și muncitor își găsește slujbă, e drept cu salariu mai mic la început decât cel de șofer la Trans-Bus (unde se câștigă peste 3 mii de lei net).

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Azi. „Domnule director, îl iertați pe grevist ?”

  • Domnule Tereaca…daca chiar te crezi ziarist, inainte sa scrii ceva… DOCUMENTEAZATE!!!!!!!!! Poate in blocul/ cartierul tau somajul tinde spre 0!!!!!! Si fa rost de cateva fluturase de la Transbus… o sa-ti dea cu virgula!!!!!

    Răspunde
  • 1.Unii oameni și-o fac cu mâna lor. Ce mare greutate este pentru un angajat normal să poarte uniforma sau echipamentul de protecție al firmei și să plece punctual în cursă? Și să nu genereze conflicte de muncă artificiale…2. Totuși, se trece prea repede la sancțiuni radicale. Morteci e cunoscut în oraș ca om destupat, cu care se poate dialoga. O firmă a administrației publice trebuie să dovedească mai multă înțelegere față de cetățeni, chiar și atunci când unul greșește în raporturile cu conducerea. Sindicatul trebuie să-l apere nu să-l condamne la excludere.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.