„Ordinul Asistentelor” s-a transformat într-o AFACERE!

Deputatul Sebastian Radu a citit articolul din buzoienii.ro privitor la „Ordinul Asistentelor”, s-a documentat ulterior și a emis o opinie favorabilă asistentelor medicale nemulțumite de taxele impuse de celebra „O.A.M.G.M.A.M.R ”

„Părerea mea e că acest „Ordin al Asistentelor” s-a transformat într-o afacere a celor care conduc această instituție. Cotizația de 1% din salariul brut al asistentelor mi se pare mare. Sumele colectate, ținând cont că vorbim de mii de membri, sunt impresionante. Apoi, cotizația de 1% din salariu e neconstituțională după părerea mea. Nu poți pune o taxă în funcție de mărimea venitului, câtă vreme prestezi același serviciu pentru toți”, consideră Sebastian Radu, membru în Comisia de Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

4 milioane pe cursuri ?

„Eu n-am știut că simplul fapt de a deschide pe site un curs se tarifează cu 50 de lei. Și am deschis 10 cursuri. De ce le-am deschis ? Ca să văd care se potrivește mai bine secției din spital unde profesez. Acum sunt bună de plată 4 milioane, pentru că doar două cursuri sunt gratuite. Dacă nu dau cele 4 milioane, în afară de cotizația lunară, nu mai sunt lăsată să profesez” – declarație asistentă medicală Spitalul Județean Buzău

Sediu luxos închiriat de „O.A.M.G.M.A.M.R” Buzău. La câte miliarde colectează „Ordinul Asistentelor” nu-i de mirare

„Cursurile trebuie să fie gratuite”

Deputatul e de părere că aceste cursuri și testări obligatorii pentru asistente ar trebui să fie gratuite.

„Mi se pare incorect ca asistentele să fie pusă să plătească pentru aceste cursuri în condițiile în care plătesc cotizația lunară. Oricum, aceste cursuri și teste on-line, mi se par o glumă. Sunt de acord ca asistentele, în condițiile în care medicina se schimbă, apar mereu lucruri noi, să-și upgradeze cunoștințele. Dar, haideți s-o facem temeinic. Așa, on-line, cu scopul de a mai strânge niște bani, ajungem din nou la afacerea de care vorbeam mai devreme”.

Asistente în sediul „O.A.M.G.M.A.M.R” Buzău, venite să decarteze plata cursurilor. „De când sunt aici s-au plătit 4-5 milioane”, ne-a spus una dintre asistente

Deputatul PSD de Buzău a anunțat că e dispus să se întâlnească, inclusiv în prezența presei, cu asistentele medicale nemulțumite pentru a le asculta doleanțele și a încerca apoi să le ajute.

Memoriu și semnături în spitalul din Buzău împotriva „O.A.M.G.M.A.M.R”

Buzoienii.ro a aflat întâmplător în urmă cu două zile de existenta „O.A.M.G.M.A.M.R” Buzău și a publicat un reportaj cu titlul „Ne mănâncă degeaba timpul, banii și nervii” CLICK AICI.

Ultimele informații sunt că la nivelul Spitalului Județean urmează a redacta un memoriu, care să fie semnat de sute/mii de asistente și apoi prezentat parlamentarilor de Buzău și ministrului Sănătății.

Asistenta medicală e probabil singura breaslă din România în care se pun condiții atât de restrictive. Dacă nu plătești cotizația la „O.A.M.G.M.A.M.R” și dacă nu susții/promovezi două cursuri în fiecare an, nu mai poți profesa.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

11 comentarii la „„Ordinul Asistentelor” s-a transformat într-o AFACERE!

  • Daca tot e parlamentar atunci sa faca o lege de desfiintare a acestor organizatii ce au aparut tot ca urmare a unor legi abuzive ce dau puterea unor smecheri conectati politic sa decida dupa bunul plac ce sa taie si sa spanzure in tara.
    Asa declarativ n-are nici o valoare, nu face decat sa para un demagog ca toti ceilalti in timp ce prietenii lui din partid incaseaza taxe abuzive si impart cu partidul.

    Răspunde
  • Eu cred ca asistentele pot angaja un bun avocat, sa desfiinteze „lupitoarea” si recupereze toate „cotizațiile ” ilegale din urmă. Mult succes!

    Răspunde
  • Eu cred că un avocat pro bono poate să ne ajute!

    Răspunde
  • Măi, dar ce interes mare pe pesedistul Radu V. Sebastian asupra asistentelor ăstora tocmai în Săptămâna Mare a Alegerilor!
    Imediat ce a citit articolul, Radu s-a şi pus pe treabă, a început să facă şi să dreagă, dornic să le impresioneze pe alea: ,,Ai văzut, fată, dacă nu se băga Radu ăsta de la PSD pentru noi, era vai de fundul nostru şi acum! Haideţi să-l pupăm şi să-l VOTĂM !”
    Ce mai domn, ce mai gentleman, ce mai pesedist atent cu doamnele!….

    Răspunde
    • Raspuns: Trebuie să fac această precizare. Eu l-am sunat pe Sebastian Radu să-l intreb despre această speță, dat fiind că dânsul e membru în Comisia de Sănătate și Familie din Camera Deputaților. Că era informat asupra subiectului, e o bilă albă pt dânsul.

      Răspunde
  • Răspuns la răspunsul lui Auraş Tereacă:

    În cazul acesta, d-le Tereacă, e mai degrabă meritul dvs decât al lui Radu. Deocamdată, demersul d-lui Radu e unul DECLARATIV şi nimic mai mult. Dvs, însă, aţi răspuns solicitării asistentelor, aţi mers pe teren, v-aţi documentat şi printr-un telefon l-ati informat pe domnul de la Comisia de Sănătate. Comisie cu care el nu oricum are nicio tangenţă reală, în sensul de a fi specialist în domeniu, adică MEDIC. Ce anume l-a recomandat pentru aşa ceva, habar n-am! Ştie cineva ce meserie are domnul deputat ??? Că eu n-am auzit să fie medic!

    Răspunde
    • Raspuns: Fiecare meserie cu specificul ei. Demersul meu de jurnalist se cam opreste aici. De aici mai departe domnul Sebastian Radu poate face ceva concret. O bilă albă pt. dânsul e că nu s-a eschivat, o putea face lesne, ba dimpotrivă – a pus degetul pe rană.

      Răspunde
  • Comisia de Sanatate nici nu trebuie sa fie compusa din medici, ci din civili din afara sistemului care pot vedea lucurile obietiv, acele comisii in teorie sunt concepute ca metoda de control civil asupra institutiilor publice, sa vegheze ca cei din respectivul domeniu nu o iau razna.
    Daca ar fi comisia de sanatate compusa din medici nu s-ar mai numi comisia de sanatate ci comisia de musamalizare… pentru musamalizare exista colegiul medicilor, care in principal se ocupa cu musamalizarea erorilor si nenorocirilor facute de medici in exercitiul functiei si niciodata nu recunosc ca un coleg a gresit si greseala lui a dus la decese sau handicapuri.

    Răspunde
  • Ce ne-am face dacă bilele n-ar fi … albe sau negre…

    Răspunde
  • Nu se poate face nimic prin acțiune judecătorească fiind o organizație care a luat naștere prin hotărâre parlamentară, doar un parlamentar prin inițiativă legislativă poate soluționa această problemă. Ne alăturăm demersului dumnealui de a avea inițiativă legislativă ( semnături, dezbateri deschise……

    Răspunde
  • Povestea este veche. Atat Ordinul asistentilor cat si celelalte asociatii profesionale ( medici, farmacisti, chimisti, biologi, psihologi) merg pe legislatie pentru ca POT. Daca legea spune ca fara aviz de libera practica nu poti functiona, ei fac bani, abia acum in ultimul ceas s-au gandit sa asigure cursuri gratuite pentru asistenti dar ca contramasura cresterea dificultatii la examenul de grad principal.
    Cand sunt alegeri interne la ORdin, presedintele si cei din consiliul judetean fac diferite liste cu variante sa aibe continuitate, banii sunt folositi cum sunt folositi prin diferite asociatii partenere(ale presedintlor si vicepresedintilor) si lista poate continua.
    Daca esti vocal, se incearca indepartarea ta din structurile de organizare sau din comisii…asa ca, degeaba se implica DERUTATUL inainte de campania electorala, sa vada in comisiile de specialitate daca cineva este interesat de scaderea cotizatiilor.
    Cainii latră…ursul trece.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.