Foto din sala de clasă. Elevi și părinți au donat haine, alimente, jucării și bani
Sunt fotografii primite de la clasa a VI-a C de Școala G. E. Palade (nr. 15) din Buzău.
Elevi și părinți, impresionați de cazul tragic/revoltător de la Robeasca, au strâns azi haine, alimente, jucării și bani (1880 de lei).
Toate cele strânse sunt acum pe drum către Robeasca pentru a fi dăruite mamei cu cei trei copii (5 ani, 3 ani și 6 luni).
Reamintim, săptămâna trecută, tatăl copiilor și-a pus ștreangul de gât din pricina lipsurilor. Circulă informația că familia a răbdat zile la rând de foame! Situația a devenit critică după ce în vară tatăl copiilor a căzut dintr-o căruță și n-a mai putut munci.
Cazul e revoltător pentru România anului 2019 (familie care să rabde de foame!) și se pune întrebarea cum de n-a fost nimeni de prin comună care să se fi sesizat și să fi acționat/ajutat/informat la Buzău (la DGASPC, CJ Buzău, asociații umanitare, etc.) – înainte de producerea tragediei.
Pe lângă copiii și părinții de la Șc. nr. 15 și alți buzoieni au donat produse și bani. Sumele strânse vor fi puse într-un cont care va fi deschis pe numele mamei.
UPDATE: Ajutoarele au ajuns la Robeasca. Vezi galeria foto de mai jos.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.