Pentru ce funcție se pregătește a candida anul viitor ?

Mai mulți cititori, interesați de politica și administrația locală, ne-au sesizat asupra campaniei de imagine – plătită la facebook – a prefectei Carmen Ichim.

S-a formulat și întrebarea – logică – „pentru ce funcție se pregătește să candideze anul viitor doamna Ichim ? Și de la ce partid ?”.

La o analiză sumară, Carmen Ichim poate candida la una din cele trei demnități locale. Pentru funcția de Primar al Mun. Buzău, pentru cea de șef al CJ Buzău (ambele în iunie 2020) ori pentru cea de parlamentar (în noiembrie 2020).

Problema e că, deocamdată, posturile de la PSD par ocupate, Toma și Neagu fiind favoriți pentru o nouă nominalizare. Ar fi cu adevărat o bombă în politica locală ca Ichim să devină – în locul unuia dintre cei doi – candidat din partea PSD.

Înghesuială mare va fi și pe lista (eligibilă) a PSD pentru parlamentare, întrucât partidul celor trei trandafiri riscă să nu mai obțină șapte mandate precum în 2016.

De aceea, nu trebuie eliminată posibilitatea, mică e drept, ca Ichim să candideze din partea altui partid sau alianță de partide de la Buzău. Vom vedea în săptămânile/lunile viitoare ce surpriză ni se pregătește.

S-a mai scris pe acest site, dar și în alte locuri, că Ichim a fost cel mai bun prefect din ultimii ani de la Buzău. Adică, în aprilie 2017, Ciolacu a avut mână bună când a promovat-o pe Ichim de la Garda de Mediu la Prefectură.

Deocamdată, Carmen Ichim ar urma să fie înlocuită de la conducerea Prefecturii, asta dacă nu cumva – varianta (puțin probabilă) despre care s-a vorbit și mai sus – va trece la PNL.

Cert e că Ichim deține un capital important de imagine, pe care caută în aceste zile să și-l îmbogățească. Vezi campania de pe facebook, dar și alte apariții publice care pot fi interpretate în acest sens.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „Pentru ce funcție se pregătește a candida anul viitor ?

  • Nu cred că are abilitățile necesare pentru funcțiile la care se preconizează că ar putea accede în viitor.

    Răspunde
  • Sincer,as vedeao Primar de Buzau.
    Ar face,cu adevarat multe si nu ar promite inutil.

    Răspunde
  • Consultație publică gratuită: Prin astfel de demersuri de presă se încearcă o luare de puls în vederea confruntărilor electorale viitoare. Mulți neaveniți care nu știu de capul lor vor pune botul. Realitatea pentru inițiați este că tanti respectivă nu are datele minime necesare pentru nici o funcție eligibilă, ci doar numită pe criterii oculte. Ca prefect a dovedit o prezență ștearsă, irelevantă, deși a avut nenumărate prilejuri de a se remarca prin vreun discurs memorabil la marile manifestări. Iar funcțiile eligibile fără abilități de comunicare liberă, în public sau la televizor nu vor mai fi accesibile necuvântătoarelor, chiar dacă până acum a mai mers.

    Răspunde
  • Campaniile de imagine se plătesc la facebook? Eu stiam ca oricine are un cont pe facebook poate sa posteze o zi intreaga fără sa-l coste 5 bani! Imi raspunde cineva?

    Răspunde
  • …sincer m-ar întrista sa aflu de o mutare a doamnei la alt partid!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.