„S-a făcut și plângere la DNA”. „Speranța elevilor e acum la primarul Toma”
„Mi-e rușine să vă arăt unde facem acum sportul”, i-a spus reporterului buzoienii.ro profesoara de sport Ștefania Suditu de la Colegiul Tehnic din Buzău.
„Avem această sală, începută acum 12 ani. E atâta nevoie de ea, dar zace părăsită de vreo 6-7 de constructor. Știu că s-a ajuns până la DNA Ploiești, dar degeaba, nu s-a mai mișcat un ac”, se plânge inimoasa profesoară de sport.
Firma care a costruit sala până când și-a luat jucăriile și a plecat a fost Elmaflux Buzău, firmă deținută de omul de afaceri local – Emilian Marinescu.
Ce s-a întâmplat
„De ce am abandonat lucrarea ? Simplu, pentru că s-a oprit finanțarea. Mai era nevoie de vreo 7 miliarde de lei vechi. Banii au venit de la un centru de investiții de pe lângă Min. Educației. Centrul ăsta a fost desființat și nici liceul n-a mai avut bani. Mai era de pus parchetul și de învelit clădirea sălii cu vată minerală ignifugă și încă un rând de tablă”, a explicat Marinescu.
Povestea cu DNA
„Da, mi s-a făcut plângere la DNA. De către un domn Lazăr din Inspectoratul Școlar, de la Controlul Financiar, pensionar acum. Acest domn Lazăr, influențat de un anumit Nae, fost muncitor pe la Concas, s-a plâns procurorilor că s-au făcut lucrări supraevaluate. S-a făcut anchetă, am fost chemat de mai multe ori la DNA Ploiești, dar nu s-a găsit nimic în neregulă, iar dosarul a fost închis”, a lămurit Marinescu.
„Speranța noastră e la domnul Toma”
Adriana Râmniceanu, actuala directoare a Colegiului Tehnic, a mers în audiență la primar. „I-am explicat situația, apoi am făcut și solicitare scrisă către Primăria Buzău. Rugămintea noastră e să preia dânșii sala, să o termine și apoi să o dea Colegiului Tehnic. Din păcate, din punct de vedere juridic lucrurile sunt destul de complicate, sala nu e nici a liceului, nici a constructorului, e undeva, așa, în aer”.
Dispus să se închidă cât mai curând acest caz e și constructorul Marinescu:
„Eu sunt gata să renunț de tot la contract, care e acum suspendat. Primăria să găsească un alt contructor care să termine lucrarea. Dacă nu se poate așa, reactivăm contractul, iar Elmaflux termină sala. Eu nu mai am acum muncitori, e aici altă poveste, dar pot subcontracta lucrarea. Aștept și eu un semnal de la dna Râmniceanu sau de la Primăria Buzău”.
Vom reveni în zilele următoare și cu opinia primarului C-tin Toma legată de preluarea și finalizarea acestui obiectiv necesar celor câteva sute de elevi ai liceului.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Sa mori tu Marinescule ca nu au fost lucrari supraevaluate???Asa faceti toti constructorii ca vreti sa va imbogatiti dupa o lucrare cu statul!Neseriosi ca sa nu va spun altfel!
Lazar de la Inspectoratul Scolar ?
Vorbiti cumva despre ” Lazar Incurca-lume ? ”
Intreb si eu pentru un prieten .
Daca nu pune Gagu cu concasul mana nimic nu se face.
Povestea clasica. Mergi cu builderul x daca vrei sa iei banii de la guvern. Scolile sunt obligate sa accepte sa lucreze cu constructori fara calificare sau experienta, pt a primi banii. Astia au conectii acolo sus unde se elibereaza banii. Fara ei poti astepta sa ti se aprobe cererea de finzntare
Daca se iau la puricat toate hartiile, se vor gasi costuri uriase pt tot. Usi cu 1000 de euro si vopsea Armani de 500 euro pe galeata
Asa e toata tara. Sa schimbat guvernu degeaba. Acuma e altu la semnat aprobari