„Dacă nu se revine, vom bloca de tot activitatea”. Vezi comunicatul

Ședințe de judecată blocate, arhive și registraturi închise la această oră în toată țara din pricina protestului grefierilor.

Proteste sunt și la Buzău, atât la Tribunal, cât și la Judecătorie, unde grefierii au ieșit în fața clădirilor cu coli A4 pe care scrie „protest”.

Pe de altă parte, poziția oficială a PNL, partid aflat la guvernare, este ca pensiile să se plătească în funcție de contributivitate, cu excepția militarilor, și nu de criterii subiective.

Sindicatul grefierilor a anunțat că pe peste 6000 de grefieri vor ieși, miercuri, de la ora 10.00, în fața instanțelor și parchetelor la nivel național, pe timpul activității din Camera Deputaților, în semn de protest față de eliminarea pensiilor de serviciu, proiectul de lege urmând să fie votat azi în plenul Camerei.

Sindicaliștii amenință cu „blocarea totală a activității în instanțe și parchete dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate”.

Deputații din Comisia de muncă a Camerei au votat marți, în unanimitate, amendamentele de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor, ale personalului auxiliar din justiție, ale judecătorilor Curții Constituționale, ale funcționarilor parlamentari, ale funcționarilor Curții de Conturi, ale celor de la Avocatul Poporului și de la Academia Română, ale aviatorilor, diplomaților și ale foștilor șefi de stat.

De asemenea, în baza unui amendament propus de către deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru aleşii locali. Membrii Comisiei au votat pentru păstarea pensiilor speciale ale militarilor, polițiștilor și jandarmilor, ale personalului din penitenciare și ale foștilor angajați ai serviciilor secrete.

Vezi mai jos, comunicatul integral al sindicatului grefierilor:

„Miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 10:00, peste 6000 de grefieri vor ieși în faţa instanţelor şi a parchetelor la nivel național, pe timpul activității Plenului Camerei Deputaților, timp în care vor fi închise arhivele și registraturile și suspendate ședințele de judecată.

Motivul îl reprezintă soluția adoptată de către Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților de adoptare a proiectului de lege PL-x 292/2019 care privește abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar.

Deși în ședința din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă și protecție socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale și de serviciu, pentru ca Guvernul României să-și exprime un punct de vedere cu privire la acestea, cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiași comisii în data de 17 decembrie 2019.

Cu toate că Ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților în data de 18 decembrie 2019.

Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să declanșeze o primă acțiune de protest care va conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

10 comentarii la „„Dacă nu se revine, vom bloca de tot activitatea”. Vezi comunicatul

  • Sa lucreze la privat atunci .nici noi nu avem pensii speciale. Cat cotizez atat primesc.

    Răspunde
  • A mai aparut oclasa sociala privilegiată. M-as bucura daca ar înceta activitatea definitiv, la poarta așteaptă zeci de tineri doritori de munca.

    Răspunde
  • Hai bai ,la munca !Ce faceti voi special in afara faptului ca invartiti niste hartii??

    Răspunde
  • Foarte bine ca nu o sa mai existe activitate
    Abia nu o sa mai existe abuzuri in Romania si cetatenii vor fi liberi si neabuzati de clanul interlop numit justitie. Adica va reveni tara la adevarata justitie, aceea fara abuzuri din partea unor clanuri de interlopi securisti imbuibati peste masura din bugetul public cu indemnizatii sporuri pensii de lux pe spatele muncitorilor care sunt jefuiti de stat de jumatate din munca lor pentru a plati aceste clanuri si a le tine in lux.

    Răspunde
  • Speram ca Parlamentul nu va trada poporul si va vota legea pentru a starpi aceste nedreptati si orice om din tara asta sa primeasca dupa cat a contribuit, cum e normal. Nu e normal sa existe clanuri care sa primeasca bani in functie de ce angajament cu Securitatea are si cat de bine a executat oamenii la ordinul Securitatii.

    Răspunde
  • Rusine!

    Vreti pensii speciale? Platiti pentru pensii private.

    Chiar nu realizati ca bagati mana in buzunarul celor care muncesc cu adevarat sau chiar a copiilor vostri?

    Toate pensiile speciale trebuie desfiintate. Cu exceptia militarilor raniti.

    Răspunde
  • Cand pui mana pe un ban nemeritat, se numeste furt. Asa ca le strig din toti rarunchii: HOTILOR!!! Ce merite aveti voi ca sa va dea moca bani contribuabilul amarat, bolnavul netratat, copiii neingrijiti? Ce obraz aveti sa cereti bani, puturosilor, voi, care taraganati un dosar pana intervine prescriptia? Sa va dea Bocodeala si ceilalti ca el, ca pe ei ii aparati, nu pe noi, netrebnicilor!

    Răspunde
  • Toți jurnaliștii din presa de toate felurile și mai ales din televiziunii s-au dovedit niște propagandiști și niște manipulatori odioși ai opiniei publice care află abia acum că de fapt nu parlamentarii încasau pensii speciale nesimțite ci tot felul de specimene ale statului subteran: Judecători, procurori, grefieri, polițiști, jandarmi, pompieri, ambasadori, consuli, funcționari ai penitenciarelor, Curții de Conturi, ANI, AEP, plus scriitorii, actorii, pictorii, ziariștii, sportivii, deținuții politici, revoluționarii, foștii șefi de stat. Acum au rămas să mai primească acele pensii, deocamdată, armata folosită ca paravan pentru serviciile secrete(sri, sie, sts, spp, etc.), Poliția Jandarmeria, ISU, pentru că Armata nu are pensii speciale ci militare! Și, fiți siguri că Johannis le va da acele pensii uriașe procurorilor, judecătorilor, grefierilor de care el este întotdeauna foarte mulțumit.

    Răspunde
  • Noi din privat muncim sa vă ținem și pe voi, noi chiar meritam pensii speciale !!! Rușine celor ce stau cu mâna întinsă, la munca nu la cerșit.

    Răspunde
  • Nişte nesimţiţi ! S-au săturat de prea mult bine, de salarii prea mari (comparativ cu pregătirea modestă pe care o au), de aceea protestează! De parcă ar trage la jug… Ştiu doar să umble cu nişte hârtii, minte având mai puţină, fişa postului necerându-le cine ştie ce competenţe intelectuale.
    Şi cum Ţara geme, tot ei vor bani mai mulţi???????! GUVERNUL SĂ NU UITE că sunt categorii de bugetari (inclusiv cu studii superioare) CU ADEVĂRAT defavorizate, care chiar au nevoie de o urgentă majorare salarială, nu ăștia!!
    Să nu ne mai batem joc de Bugetul Ţării scurgându-l către oameni cu nimic speciali!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.