Cazul hoaței de la Buzău. „Sunt dezamăgită!”
Au trecut 18 zile de la infracțiune (furtul unui portofel cu 20 de milioane) și 17 zile de când imaginile cu chipul și modul de operare al hoaței au ajuns la poliție, dar și în mass-media buzoiană.
Din păcate, în cele 17-18 zile scurse, Poliția Buzău n-a reușit s-o prindă pe hoață. Ceea ce înseamnă că, în proporție considerabilă, manglitoarea va scăpa.
„Sunt dezamăgită. Doamnei care m-a furat i se vede foarte bine chipul. Adică, față de alte furturi, polițiștii au în acest caz un atu important. Dar, nimic. O dezamăgire am și pentru că atunci când am mers la poliție, cei de acolo în loc să fie preocupați de prinderea hoaței, m-au luat tot pe mine la rost. Că de ce am pus imaginile pe facebook, de ce am vorbit cu presa…”, a spus victima, o tânără din satul Bădila, comuna Pârscov.
„Sunt mai multe persoane care corespund semnalmentelor. La acest moment se fac în continuare cercetări” – informare IPJ Buzău, la o zi după plângerea făcută la poliție
Există și posibilitatea ca hoața profesionistă, în condițiile în carea n-a fost recunoscută până acum de polițiștii buzoieni, să nu fie din Buzău și să opereze, pe rând, în mai multe orașe.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
seamana cu o persoana pe nume didona zidaina baruta si care umbla cu un puscarias Stoian Florin, ce sta pe str. Penteleu ,nr. 66- un boshetar -aurolac…
Daca nu posta pe Facebook o prindea Militia demult !!
Asa, furacioasa si-a facut operatie estetica, a plecat in Argentina si a intrat in Mafia Rusa….
Militia nu este in stare nici daca le dai nume si adresa.
Orice infractiune apare, fara exceptie, singura lor grija este sa te determine sa nu faci plangere ( sa nu aiba bataie de cap )
Cum ? Pai va amendam ca nu ati fost dvs atent, faptasul e minor si oricum nu avem ce-i face, daca nu ai camere de luat vederi – de ce nu ai ? Daca ai – nu le aveti legal ca afecteaza intimitatea trecatorilor etc
Orice sa nu isi faca treaba- e si frig afara…
Are dreptate ,,Măgureanu V” in tot ceea ce spune. Poliția Română are angajați care procedează la descurajarea victimei in a depune plângere si chiar inducand ideia ca victima este vinovată.
Politia romana e la fel peste tot in tara! Si nu numai!
bravo domnule Magureanu V, foarte adevarat
Dacă vă pune naiba să declarați la Poliție că vi s-a spart apartamentul și vi s-au furat lucruri e vai de capul vostru. Vă cheamă la Poliție toată familia, prietenii și cei despre care le spuneți că v-au mai intrat în casă, vi-i mâzgălesc cu funingine pe mâini, le fac poze, le iau amprente, îi pun să scrie „amintiri”, îi întreabă pe cine bănuiesc, în timp ce ei știu precis cine e făptașul, turnător de-al lor și consumator de etnobotanice. După 6 luni primiți prin poștă o adresă că nu s-a descoperit hoțul, dar cercetările continuă… Așa că bucurați-vă că polițiștii primesc pensii speciale de 70 de milioane pe lună și mulțumiți-i lui Johannis că e mereu foarte mulțumit de procurori, polițiști și de statul lui de drept…
In atentia domanului cu indicatiile legate de persoana:
– Ne dati si numarul de telefon al hoatei sa o invitam la noi ? este frig rau azi ….
– sau rugati-o sa vina pana pe Plevnei, et 2, cam 811, pana in ora 13 ca apoi plec sa iau copii de la scoala si raman cu ei acasa…
,,Politist de Serviciu,,pagina de facebook a hoaței nu o vrei,cred că se tăvălește pe jos de râs hoața citind comentariile!O să sune la 112 hoața și o să vă roage să o transportați cu mașina poliției până la etajul 2 la municipală!Apropo,v-ați montat și lift,nu se cade să urce hoața pe scări!
Poliția este foarte operativă și bine instruită!!!!! . Păziți-vă de ei dacă vreți să nu aveți necazuri. Organu’ se ține tare doar când vine vorba de banii de salariu și norma de hrană, de îmbrăcăminte și alte avantaje. Pe ei (polițiștii) nu-i găsești pe stradă unde ar trebui să fie ci târâind câte o hârtie de colo colo și așteptând ziua de salariu. Nu mai vorbesc de cât de bine suntem păziți noaptea când pentru ei și iarna cântă greierii.