Ce prostie! Sute de buzoieni în continuare afectați – sâmbătă la prânz

Un Dorel ? Nu, mai mulți! Sute de buzoieni suferă și acum din pricina lor.

Primul Dorel și cel mai tare e fie de la TransGaz, fie de la OMV Petrol. Deocamdată n-a fost identificat, încă se caută. Dorel ăsta (de la care a plecat greșeala originară) a scăpat butoiul cu mercaptan în gaze. Mercaptanul e acel odorizant (e lichid, ținut în butoaie) adăugat gazelor naturale (inodore) pentru ca oamenii să fie avertizați când sunt scăpări de gaze. Aseară, Dorel a greșit dozajul și a scăpat „la greu” mercaptanul în gaze.

Urmare

Zeci de buzoieni de la bloc și de la case au înroșit telefonul de la 112. „Miroase a gaze”, au sunat oamenii din zona Caraiman, Micro XIV, 23 august, Traian Vuia, Unirii și chiar N. Bălcescu. Mirosul venea fie din case (aragaz, centrale), fie de pe casa scării. Nino-nino pompierii, hop și băieții de la gaze care au pus mâna pe cheile din trusa de scule și au oprit gazele la intrarea în bloc.

Intră în scenă mai mulți de-alde Dorel

Deși s-a tras concluzia că greșeala originară i-a aparținut lui Dorel cu mercaptanul și că de fapt n-a existat nicio scăpare de gaze, în scenă au intrat mai mulți de-alde Dorel de la Distrigaz. Care au plecat acasă noaptea trecută, fără să deschisă la loc robinetul de la intrarea în bloc. Iar oamenii, câteva sute, stau și acum în frig.

Locatarii plătesc prostia altora

Cei de la Distrigaz nu vor să dea drumul înapoi la robinet până nu vine o firmă de instalații gaze (privată) care să facă verificări pe scara blocului și să decreteze că e în regulă. Numai că firma privată fie nu vine deloc azi și mâine (doar e weekend), fie cere bani de la locatari pentru deranj.

Locatari nemulțumiți, strânși în ședință ad-hoc

Deci, din cauza unor Dorei, cei care plătesc sunt buzoienii (sperietură, disconfort – fără căldură, apă caldă, aragaz, plus bani cheltuiți). Superb!

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Ce prostie! Sute de buzoieni în continuare afectați – sâmbătă la prânz

  • Si totusi de ce miroase daca nu sunt scăpări? Cred ca erau scăpări f mici, dar acum concentratia mare de mercaptan a facut sa se sesizeze acest fapt.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.