Cu aproape 40% mai puțin! Ce s-a întâmplat, cine va fi afectat

S-a sucit roata. Dacă anul trecut, pe vremea asta, Toma chițăia după bani (pentru Primăria Buzău), acum Emanoil Neagu e nemulțumit (în dreptul CJ Buzău).

„Am o veste nu prea bună”, a spus Neagu azi când a fost întrebat de bugetul jud. Buzău. „Din păcate va fi cu 37% mai mic. Noul guvern ne-a alocat mai puțini bani față de anul trecut. De la 450 de lei de persoană la 275. Sperăm să mai primim ceva la rectificare. Până atunci vom căuta și vom reuși să ne descurcăm grație profesionalismului angajaților Consiliului Județean Buzău”.

În jur de 100 de mil. lei mai puțin de la guvern pentru CJ Buzău

„Vom continua totuși investițiile majore la drumuri, la primăvară se vor începe V. Vodă – Bisoca și Cozieni – Brăești. De asemenea se lucra la V. Pașii – Robeasca și se va finaliza Mărăcineni – Podu Muncii”, a spus Neagu.

CJ Buzău are în grijă și alte șantiere (deschise sau care se vor înființa în curând) dar la care s-a obținut finanțare din fonduri europene. S-a început reabilitarea fostului Spital Brătianu, urmează Unitatea de Primiri Urgențe, Blocul Operator, un imobil de la Boli Infecțioase și Biblioteca Județeană.

Aici se va extinde UPU Buzău

În schimb, mai mulți bani va primi în 2020 Primăria Buzău, cu 4 mil. € conform lui Emanoil Neagu.

O explicație plauzibilă a mutării banilor dinspre Consiliile Județene către primăriile de mari orașe e că PNL are puțini șefi de CJ-uri, dar în schimb are primari la Timișoara, Arad, Cluj Napoca, Alba Iulia etc.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Cu aproape 40% mai puțin! Ce s-a întâmplat, cine va fi afectat

  • Deci…avem așa:
    Bani mai putini pt Buzau zice el…
    Pai bre n-auzi?!?cand dadeai bani in Moldova aveai de unde?,
    Bre n-auzi luptă si scoate asistatii sociali la munca!
    Drumul spre Beceni: asfaltarea si lucrarile nu doar sunt primejdioase. sunt de batjocura. de fapteste o rusine. asfalt de f proasta calitate!!!

    Răspunde
  • „…anul trecut, pe vremea asta, Toma chițăia după bani…”
    Imi pare rau, nu l-am auzit pe dl primar Toma chitaind. Nu ca nu as crede, sunt convins ca o face des, dar… aveti vreo dovada audio, sa ne bucuram si noi?
    🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.