În plus, noi cazuri de copii depistați cu gripă
O tânără de 17 ani a ajuns la Spitalul Județean Buzău cu dureri puternice de cap.
În urma consultului de specialitate s-a pus diagnoticul de meningită. Pacienta e acum internată la secția Boli Infecțioase pentru tratament. Din fericire, până în acest moment evoluția este pozitivă.
Ce este Meningita?
Meningita este o afecțiune în care meningele, cele trei membrane care învelesc creierul și îl protejează împotriva expunerii rapide la agenții externi, se inflamează. Meningita poate fi infectioasa sau non-infectioasa. Meningita bacteriană este o afecțiune foarte gravă și poate fi mortală. În unele cazuri evoluția poate fi fulminantă, decesul putând surveni în câteva ore. Majoritatea persoanelor care au meningita se pot recupera.
Tipul de meningită al pacientei din Buzău nu este transmisibil, deci nu reprezintă un pericol pentru colectivitate.
Șase noi cazuri de gripă la copii
În ultimele 24 de ore la U.P.U. Pediatrie Buzău s-au prezentat 6 copii cu vârste cuprinse între 3-14 ani. În urma testului rapid au fost diagnosticați cu gripă de tip A și B. Toți copiii au fost externați, primind scrisoare medicala. Niciunul nu a fost transferat la București, cum s-a întâmplat în zilele precedente.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.