Județul și orașul Buzău – blocat. Nu se mai iese pe „naționale”. Filtre de poliție
Cu începere de la ora 22.00, mașini de poliție au fost postate la ieșirile din județul și orașul Buzău pe drumurile naționale.
Cei care vor să iasă din mun. și județul Buzău sunt întorși din drum.
Cauza închiderii drumurilor naționale, după ce căderea de zăpadă s-a oprit, e vântul puternic. „Există un risc crescut de accident. E mai sigur pentru conducătorii auto și pasagerii lor să rămână în această noapte în localitate”, au explicat autoritățile.
„Până când ?”
Mai mulți șoferi aflați acum în coloane (ne-)au întrebat până când vor fi reținuți. Răspunsul e, la acest moment, până mâine dimineață.
Buzoienii.ro va informa imediat ce autoritățile vor decide reluarea traficului.
La ora 22.00 s-a emis un mesaj Ro-Alert prin care s-a anunțat închiderea drumurilor.
„În atenția buzoienilor și in special a conducătorilor auto! Având in vedere evoluția fenomenelor meteorologice, s-a luat hotărârea ca, începând cu ora 22:00, sa se închidă circulația pe drumurile naționale care tranzitează județul Buzău, cu excepția autospecialelor de intervenție ale ISU, IPJ, IJJ, MApN, SAJ, ELECTRICA”.
Polițiștii au oprit circulația pe E85 (sector Ialomița – Vrancea), DN 10 (Buzau – Brașov), DN 2B (Buzău – Brăila), DN1 B (Buzău – Ploiești) și DN2C (Buzău – Slobozia)
Inspectoratul Școlar Buzău a decis suspendarea cursurilor în ziua de joi, 6 februarie – CLICK AICI
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Bucuria firmelor de casa a PSD, care se ocupa de deszăpezire, au furat la bani de zici ca a fost zăpadă mai mare decât în 2012!