Primii vizitatori: „Am ținut să venim”| Citește aici despre trista poveste de dragoste
Cele două opere de artă (reunite) ale lui Brâncuși de la Buzău pot deveni lesne – obiective turistice ale orașului/județului.
Unde mai pui că au o poveste tristă de dragoste în spate, care poveste e și adevărată.
Cu îndrăgostirea Elizei Seceleanu, fata unuia dintre cei mai bogați oameni ai urbei, de un avocat modest din urbe, intenția de căsătorie a celor doi, refuzată de familia boierului. Eliza s-a supărat și a fugit la Rătești la mănăstire, ameninințând că se călugărește. Doar așa Nicolae Seceleanu a cedat și a fost de acord cu căsătoria. Numai că după câteva luni avocatul Petre Stănescu află că e bolnav de cancer și moare. Eliza e distrusă de durere și – ca să uite – familia o trimite în excursie prin Europa. La Paris, Eliza dă de Brâncuși și-i comandă în 1907 grupul statuar. Îl plătește bine, iar cu banii primiți Brâncuși își modernizează atelierul. Șapte ani mai târziu, când Eliza se recăsătorise, Brâncuși vine la Buzău cu cele două statui turnate în bronz. Sculptează în piatră de Năeni cele două socluri și aranjează totul în Cimitirul Dumbrava, lângă mormântul avocatului. Câțiva metri mai încolo este îngropată zeci de ani mai târziu Eliza Seceleanu în cripta familiei – care și ea este o operă de artă (vezi foto mai jos).
Puse în valoare, grupul statuar brâncușian și povestea, pot aduce anual mii/zeci de mii de vizitatori la Buzău.
Întâmplare de ieri
Ieri, după ce liota a plecat (la terminarea evenimentului generat de reunirea celor două statui) o familie de olteni întreba prin cimitir. „Nu vă supărați, știți cumva pe ce alee sunt sculpturile lui Brâncuși ?”.
Respectivii erau în trecere prin Buzău și au ținut să vină la cimitir să vadă statuile cu ochii lor.
Morala: ce tezaur și ce poveste are Buzăul, de care n-a putut beneficia până acum!
Există speranța că poate de acum încolo vor exista oameni înțelepți, din administrație și cultură, de la Palatul Comunal, Consiliul și Muzeul Județean etc. care să facă ceea ce trebuie făcut.
Monumentele funerare din cimitirele Parisului atrag milioane de turiști anual. Parisul are trei cimitire celebre Pere Lachaise, Montmartre și Montparnasse – care figurează în ghidurile de vizitare a „Orașului Luminilor”.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.