Învățătorul acuzat că a bătut un elev cu cureaua de la pantaloni e căutat de poliție
El e învățătorul Ionel Gheorghe din Largu (47 de ani) acuzat de familia unui băiețel din clasa a doua că și-a scos cureaua de la pantaloni și l-a lovit peste mâini pe elev.
Învățătorul și-ar fi pierdut cumpătul miercuri, în timpul ultimei ore, după ce elevul i-a cerut insistent ghiozdanul pus într-un dulap.
„Ghiozdanul e plin de lapte. Dați-mi-l!”, a cerut Gabriel David, necăjit că unii colegi i-au spart paharele de plastic cu lapte primite în cadrul programului „cornul și laptele”.
Mai întâi, învățătorul i-a aruncat elevului ghiozdanul pe geam, iar apoi, scos din sărite, și-a scos cureaua și a început să-l lovească.
Gabriel le-a povestit acasă rudelor ce i s-a întâmplat și le-a arătat urmele lăsate de curea. Părinții au mers cu copilul la medicul de familie din Largu – care a făcut pozele inserate în articol.
S-a dat la fund
Când părinții au început să facă tărăboi în comună, învățătorul a realizat situația delicată în care s-a pus și a cerut imediat conducerii școlii concediu medical. De atunci nu a mai fost zărit prin sat.
Tatăl copilului a mers la învățător acasă pentru a-i cere socoteală. Nici polițistul din comună nu l-a mai găsit de atunci (i-a bătut și azi la poartă).
Astăzi, la școală s-a întrunit Comisia de Etică pentru a asculta părțile implicate. Elevul și părinții s-au prezentat, nu și domnul învățător.
Rămâne de văzut în zilele următoare dacă poliția va întocmi dosar penal și dacă școala îl va sancționa (și în ce fel) pe învățător. Deocamdată, la clasa respectivă, a fost trimisă Simona Popa, o altă învățătoare.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Bruta aia cu figura lombrosiana e invatator? Brr!… Ii inteleg pe copii daca au cosmaruri noaptea.
I-au bătut în poartă şi ieri, i-au bătut în poartă şi azi… Azi s-a întrunit acolo Comisia de Etică… Cu siguranţă că şi Inspectoratul va sosi imediat cu reprezentanţii săi să taie şi să spânzure… Vai, ce promptitudine pe autorităţi atunci când VINOVATUL e un amărât de învăţător de ţară, Gheorghe sau cum îl cheamă, care trăieşte cu câţiva gologani pe lună (uitaţi-vă la faţa lui).
Dar atunci când în locul lui, în postura de VINOVAŢI, s-au aflat iluştri pedagogi pesedişti, aflaţi în eşalonul 1 al partidului (de-alde Ţepeluş, Banu de la Haşdeu sau directoarea de la Liceul de Artă, căreia nu i-am reţinut numele), autorităţile noastre locale, în speţă IŞJ-ul pesedist, n-au mai fost atât de prompte ! De fapt, nici măcar nu s-au obosit să ancheteze şi să facă dreptate. Au ales să stea pasive, prefăcându-se că nu aud şi nu văd, când tot Facebook-ul şi toate televiziunile vuiau revoltate de abuzurile pesediştilor din Haşdeu (pentru cei care nu cunosc, acolo un profesor care nu se are în relaţii bune cu directorul Banu a fost LOVIT şi BATJOCORIT în incinta şcolii de nişte elevi care ulterior, minune mare, nu au păţit nimic, cazul fiind repede muşamalizat de Banu, acelaşi Banu cu răstelile şi ieşirile lui total necontrolate asupra acestui profesor, odată fiind chiar la un pas să sară la bătaie asupra lui, chiar lângă cancelarie, noroc cu alt profesor care a sărit atunci să-l potolească pe colericul director – întâmplător treceau pe acolo şi nişte elevi care au surprins scena şi astfel s-a dus vestea).
În concluzie, VIOLENŢA DIN ŞCOLI îmbracă toate formele (profesor agresor-elev victimă, profesor victimă – elev agresor, director agresor- profesor victimă) şi se manifestă absolut oriunde în mun. şi jud. Buzău, chiar şi la şcolile de elită (mai ales acolo!), unde numai naivii îşi închipuie că totu-i armonie şi lucrurile merg strună.
Ce articol penibil ca sa poti pune la pamant un om.
Sunteti parinti si ati fost elevi in perioada comunista, unde unii dintre voi ati mancat bataie la scoala saptamanal si ati crescut oameni normali si sanatosi fara traume. In ziua de azi daca profesorul tipa sau da o palma elevului apare prin toate ziarele. Priviti noua generatie ce iese pe portile scolilor, peste 50% nu au nici o directie nu asculta de nimeni si nu ii intereseaza nimic.
Ati facut un subiect de Acces Direct.
Cu ocazia asta poate primesc si ei invitatie in platou cu VIOREL SI VULPITA.
Stiam că așa face, se comportă uneori gresit cu copiii. să și ia fapta și să răspundă pentru ceea ce a făcut, că nu-i prima dată.