Buzău. Coșuri pline. „E bine să fim prevăzători”
Imaginile de aseară prezentate de siteurile buzoiene de știri – cu femeia preluată cu izoleta din stația de autobuz de la Kaufland – i-au pus pe gânduri pe mulți buzoieni.
Mai multe mesaje de la cititori i-au parvenit și aseară, și azi, reporterului buzoienii.ro.
„Nu știu ce-or spune alții despre mine, că sunt fricos, ori prăpăstios, dar eu am mers azi la cumpărături și am făcut provizii consistente. Am cheltuit ceva bani, dar am luat pentru o lună. Cine știe ce urmează cu coronavirusul ăsta. Am văzut și imaginile din Italia. Dacă se blochează orașele ? E bine să fii prevăzător. Și am văzut, pe unde am fost azi prin oraș, că sunt și alții care gândesc ca mine”, ne-a spus un cititor
Din fericire cazul de aseară de la Buzău, preluat inclusiv de presa centrală, s-a dovedit a fi, cel mai probabil, o alarmă falsă. Femeia venită din Italia nu are niciun simptom, iar colega sa de serviciu nu e infectată cu coronavirus cum au prezentat unele organe de presă (ex. Antena 3 la emisiunea lui Mihai Gâdea).
Autoritățile buzoiene îi roagă pe cetățeni să nu intre în panică, întrucât – cel puțin la acest moment – pe teritoriul României nu se cunoaște de niciun caz confirmat de coronavirus.
Pe de altă parte, există și buzoieni care acuză că tocmai autoritățile sanitare de la Buzău au contribuit la panicarea populației – întrucât au exagerat prin trimiterea izoletei într-un caz în care femeia nu avea niciun simptom de gripă/coronavirus.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Ce ne-am face noi, dacă ar izbucni un război? Cu asemenea „bărbați” suntem condamnați!
Acum am venit de la hipermarket si era cam pustiu. Nu de marfa ci de clienti. Asa ca, sa nu exageram!
Românii bravi, cu mucii pe piept, fac stocuri sa nu crape. Eu le spun că daca e sa te ia dracu, te ia si din bratele popii!
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, duminică seara, că femeia care a apelat serviciul de urgență 112 la momentul în care a coborât din autocarul cu care a călătorit din Italia nu are coronavirus, ea fiind, la acest moment, asimptomatică. Tereaca nu mai alarmati lunea cu stiri false, normal acum ar fivtrebuit sa aveti dosar penal pentru raspandire de stiri false, alarmiste. Citeste bine codul penal !!!!
NU a fost nicio stire falsa. Eu nu am scris niciun moment ca ar avea coronavirus. Ba, dimpotriva, am atras atentia ca nici macar colega din Italia nu are coronavirus ci doar simptome de gripă.
Romani trogloditi, prosti, naivi, o natie de oi bete. Un blestem venit din lipsa totala de educatie si dorinta avida a presei de a face rating ieftin.
In 2019, gripa normala a fost prezenta la 45.000.000 (!!!) de oameni in toata lumea, cu zeci de mii de decese si NIMENI NU S-A PANICAT SAU NU A SCRIS UN ARTICOL !
Uneori (să zicem 10% din cazuri) nu e musai dorinta presei de a face rating. Presa trebuie sa scrie ce se intampla in comunitate. Ce-ar trebui să facă presa în aceste cazuri, să nu abordeze subiectul de teamă că va face rating ? Important e ca subiectul să fie unul real, nu o minciuna.
Important este ca presa sa ia un specialist epidemiolog care sa spuna clar ce anume presupune acest virus, NU sa promoveze panica de dragul ratingului. Asta ar trebui sa faca presa ! Sa educe si sa calmeze, nu sa extrapoleze un subiect exagerat.