Subiect sensibil. Toma a explicat de ce s-a apelat la drujbă

Tăierea de copaci din Crâng, fie ei și bolnavi, e un subiect sensibil. Tocmai de aceea primarul Toma a ieșit azi cu explicații publice, pentru a preveni ca subiectul să fie speculat politic.

„E vorba de 24 de copaci uscați, din specia tei de pe Aleea Centrală a Parcului Crâng. Înainte de tăierea lor s-au luat avize de la mai multe instituții. Teii au fost marcați în prealabil de reprezentanții Ocolului Silvic Buzău. În locul arborilor doborâți vor fi plantați 24 de copaci din aceași specie, fix în același loc”, a anunțat Toma.

  Avize

  • Act de punere în valoare a arborilor și Autorizația de exploatare emise de Ocolul Silvic Buzău;
  • Avizul Direcției județene pentru cultură,culte şi patrimoniu cultural naţional Buzău;
  • Contract de prestări-servicii privind supravegherea arheologică încheiat între UAT Buzău și Muzeul Județean;

Anul trecut, reprezentanții ALDE Buzău, în frunte cu deputatul Adrian Mocanu l-au acuzat pe Toma că „taie Crângul”. În realitate, a fost și încă este vorba de o boală a ulmului, copac care constituie 25% din arboretul din Crâng. Ulmii uscați au fost tăiați de Ocolul Silvic.

anunt-copaci

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

7 comentarii la „Subiect sensibil. Toma a explicat de ce s-a apelat la drujbă

  • Raspunsul Don Primarele trebuia sa il dai dupa plantarea arborilor tineri. Dar daca se planteaza la toamna, trece campania localelor, si nu se mai face publicitate. Odata cu localele nu se mai monteaza niste banci din alea 1000 cumparate anul trecut.

    Răspunde
  • Actiunea este normala. Doar mediatizarea mi se pare aiurea. Pare ceva din categoria „Mircea, fa-te ca lucrezi!”…

    Răspunde
  • Era necesar, mulți tei se mai țineau doar prin coajă. Acțiunea este de salutat dacă și doar dacă se plantează aceiasi specie de tei în același loc.

    Răspunde
  • Poate cu aceasta ocazie ne prezinta domnul jurnalist si ce plantari, altele decat panselute in decembrie, au avut loc in timpul mandatului domnului primar. Desi intrebare poate parea rautacioasa, in fapt este pur informativa.

    Răspunde
  • Daca tot vorbim de copaci – la amenajarea „noii” parcari dintre blocurile turn de pe Balcescu și Liceul Pedagogic, copacii au fost sufocati cu pietris (e mai mult pietris decat pamant) și la unii dintre ei betonul folosit la prinderea bordurilor ajunge pana la 30 cm de tulpina. Copacii ori vor putrezi de la pamantul/pietrisul pus prea sus, ori se vor usca datorita faptului ca au doar asfalt și ciment de jur imprejur. In curand o sa-i taie si pe ei.

    Răspunde
  • Asteptam sa se faca public si planul de plantari al edilului, nu doar cel de taieri copaci bolnavi.

    Răspunde
  • Vor urma si alte taieri in Crang, a ulmilor, sunt deja marcati pentru taiere, unii chiar doborati de vant din radacina. E un fapt ca sufera de o boala. E pacat, dar inevitabil.
    Problema nu e ca se taie, ci ca nu se planteaza ceva in loc, deja prin padure sunt zone ce ajung chelite, au mai ramas cativa copaci rasfirati, din care unii sunt marcati deja pentru taiere.
    Ar trebui sa se demareze un program de intinerire a padurii, sa se planteze altceva in loc

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.