Cel mai ușor meci din campionat. Zalăul s-a predat după pauză

A fost cea mai ușoară repriză secundă din acest campionat pentru Gloria.

Norocul Gloriei e că după pauză (scor 10-8) pe Tadici a părut că nu l-a mai interesat rezultatul, ci să dea minute și handbalistele tinere, de perspectivă, din lot.

Tadici a lăsat pe bancă pe cea mai bună jucătoare de pe teren de până atunci, Dana Abed Kader (6 goluri din 8 pt. Zalău în prima repriză!), plus pivotul Teodora Popescu. În schimb, Gloria și-a văzut de joc și a zburat în cinci minute de la 16-14 până la 20-14. Scor la care meciul era jucat.

Dana Abed Kader (23 de ani) e una din cele mai bune jucătoare din România, convocată la echipa națională

Ultimele zece minute au semănat cu un meci amical, în care și Coco Mihăilă – dată fiind superioritatea evidentă a Gloriei – a experimentat cu jucătoarea de 20 ani, Marina Condurache, de pe extremă pe postul de centru.

Cea mai bună de la Gloria (și de pe teren, în condițiile în care Dana Abed Kader a fost lăsată pe bancă la pauză) a fost Carmen Stoleru – cu trei goluri importante pe finalul primei reprize, când Zalăul era în avantaj. Binișor au mai jucat Simion (6 goluri, două de la 7m), Alina Ilie 5 goluri și portărița Mârzea.

Trebuie spus și asta, că Tadici, deși contestat de mulți, lucrează ca nimeni altul pentru echipa națională. Are în lot o mulțime de fete tinere și talentate (pe care le bagă la joc) cu care într-un an-doi va avea un cuvânt important de spus în campionat.

Ca și cu Rapidul, în precedenta deplasare, pe Tadici nu l-a mai interesat după pauză rezultatul

Pentru Gloria urmează probabil cel mai greu și important meci al sezonului cu Minaur Baia Mare (care ieri a învins lejer Bistrița) în Cupa României. Cine câștigă se califică în Final 4 și își asigură un loc în Cupele Europene (ar mai fi de de învins Rapidul). Meciul cu Minaur va fi joia viitoare de la ora 19.00.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Cel mai ușor meci din campionat. Zalăul s-a predat după pauză

  • Auras ,care a fost treaba cu galeria?N-am putut ajunge la meci!Merci anticipat!

    Răspunde
  • Din nou nu ai inteles nimic Tereaca. Nu e vorba ca nu l-a interesat. Ba tocmai pentru ca l-a interesat scorul, de asta a jucat asa.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.