Apostu: „Nu vă mai acceptăm printre noi! Nu pot concepe că un consilier a lovit un cetățean”

După consilierul Bogdan Hudițoiu și viceprimarul Ionuț Apostu i-a cerut public demisia lui Silviu Roșioru din Consiliul Local.

Într-un text postat pe facebook în urmă cu o oră, Apostu consideră că Roșioru nu mai este compatibil cu funcția de consilier local după gestul de a fi lovit un cetățean pe treptele primăriei.

„Demisia, domnule consilier Roșioru!

Am urmărit cu mâhnire evoluția evenimentelor petrecute la finalul ședinței Consiliului Local Municipal de miercuri și nici acum nu pot concepe cum a fost posibilă o asemenea faptă reprobabilă: UN CONSILIER LOCAL A LOVIT UN CETĂȚEAN AL MUNICIPIULUI BUZAU PE TREPTELE PALATULUI COMUNAL, INSTITUȚIE SIMBOL A ORAȘULUI ȘI A ADMINISTRAȚIEI BUZOIENE!

„O astfel de atitudine nu poate fi tolerată nici de opinia publică buzoiană, dar nici de colegii din administrația locală și din Consiliul Local Municipal. De ce? Pentru că trăim într-un climat viciat grav de violenţă. Filmele, ştirile, traficul auto, sportul de echipă sau individual, traiul la oraş, relaţiile de serviciu, demonstraţiie stradale, toate sunt marcate adânc de violenţă.

S-a atins deja stadiul la care, în modul său de exprimare publică, politica românească pare de neconceput fără violenţă. Observăm cum activitatea politică împleteşte violenţa de limbaj, verbal sau scris, cu aceea de comportament şi violenţa de acţiune cu brutalitatea din relaţia directă cu opozantul politic sau chiar cu proprii cetățeni.

Nu trebuie să mai tolerăm asta!

Nu trebuie să mai acceptăm printre noi astfel de personaje!

Am simțit nevoia să iau atitudine domnule Roșioru pentru că nu am nicio așteptare să vi se ceară demisia de către liderii partidului căruia v-ați alăturat, partid care a inventat teoria „pixelului albastru”, pentru a justifica și a scuza faptul că președintele Băsescu a lovit peste față un băiețel.

Dumneavoastră ați inventat conspirația „forţelor politice meschine”. Nu, nu se va supăra nimeni pe dumneavoastră la partid, vă încadrați perfect alături de acești oameni, însă nu vă încadrați alături de noi ceilalți în Consiliul Local Municipal. Ne întâlnim în sala de ședințe ori de câte ori interesul public o cere pentru a analiza proiecte pentru dezvoltarea orașului, ca buzoienii să aibă un trai mai bun. Avem discuții și dezbateri de idei, uneori contradictorii, dar niciodată nu trebuie depășită granița bunului-simț, a respectului reciproc. Condamn cu vehemență orice tip de violență, fie ea fizică, emoțională sau verbală! Sunt convins că niciun om de bun-simț nu apreciază acest tip de manifestare.

Violența naște violență indiferent de modul în care se manifestă.
Buzoienii ne-au oferit încrederea pentru a ne ocupa de bunul mers al lucrurilor în oraș, iar hârtiile îndosariate pe care sunt imprimate proiectele de Hotărâri de Consiliu sunt instrumente pentru bunăstarea cetățenilor, nu arme cu care să-i pleznești peste ochi la ieșirea din ședințe.

Ionuț Sorin Apostu
Viceprimarul Municipiului Buzău”

Roșioru, nicio demisie. „Voi continua lupta”

Și Silviu Roșioru a scris, tot pe facebook, un mesaj către susținătorii săi. Roșioru susține că a fost un „incident premeditat de anumite forţe politice meschine”.

  „Dragii mei,
Vă mulţumesc din suflet pentru miile de mesaje de susţinere care şi acum, când scriu aceste rânduri, nu contenesc!

În ultimele 24 de ore, m-am convins, pentru a nu ştiu câta oară, cât de mare şi de unită este FAMILIA MEA din spaţiul cibernetic!

Vă cer scuze pentru faptul că aţi fost nevoiţi să fiţi martori virtuali ai unui incident premeditat de anumite „forţe politice meschine” în care am fost mişeleşte atras.

Limbajul şi înjuriile care mi-au fost adresate nu ar fi trebuit să ajungă la urechile dumneavoastră. Din păcate, aceasta este realitatea mioritică! Trăim intr-o ţară în care provocări de trei parale sunt duse la rang de artă. În care albul devine, în câteva secunde, cea mai închisă nuanţă de gri!

Vă întreb, stimaţi conaţionali, dacă mamele dumneavoastră ar fi decedate de puţină vreme şi ar veni un gunoi care îşi spune pe nedrept „vlogger” şi v-ar înjura de persoana care v-a dat viaţă, care v-a crescut şi a vegheat zi şi noapte la viitorul vostru, cum aţi proceda?

Dacă pseudovlogger-ul v-ar scuipa, v-ar lovi, v-ar ameninţa familia, care ar fi reacţia dumneavoastră?

Sunt bărbat, sunt demn şi mi-am asumat întotdeauna greşelile! Avînd în vedere mârşăviile la care sunt supus (de o bună bucată de vreme) şi mai ales faptul că am rămas SINGURUL OPOZANT REAL din cadrul CLM Buzău, vă spun fără echivoc faptul că provocarea de ieri nu a făcut decât să mă întărească şi să mă ambiţioneze în demersurile mele de a stopa neregulile care se întâmplă de ani buni în urbea noastră.

De mic, mama m-a sfătuit să fiu eu însumi, sincer şi fidel propriei personalităţi şi celor din jurul meu. Fiţi siguri, dragii mei #LUPTĂTORI, că nu voi abdica de la aceste precepte NICIODATĂ!”

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „Apostu: „Nu vă mai acceptăm printre noi! Nu pot concepe că un consilier a lovit un cetățean”

  • La câtă nesimțire este in acest om va candida, nu va demisiona.

    Răspunde
  • 🙂 Parafrazand titlul unui film celebru, as zice: Uite cine vorbeste!…
    Dl Apostu, ca purtator de vorbe al PSD Buzau, zice:
    „…S-a atins deja stadiul la care, în modul său de exprimare publică, politica românească pare de neconceput fără violenţă. Observăm cum activitatea politică împleteşte violenţa de limbaj, verbal sau scris, cu aceea de comportament şi violenţa de acţiune cu brutalitatea din relaţia directă cu opozantul politic sau chiar cu proprii cetățeni….”
    Dle Apostu, ati vorbit inainte cu dl Radulescu – Mitraliera? Dar cu dl Bacalbasa? Sau dl Nicolicea? Sau, ca sa fim mai concisi, ati vorbit cu PSD-ul in ansamblul lui despre toate astea?
    Serios, sunteti absolut jalnic si jalnici, mai ales cand vorbiti de violenta (in) politica!…
    Bine, nu ca dl Rosioru ar fi din alt film. Face parte tot din politica romaneasca, la fel ca dl Apostu si TOTI ceilalti politicieni.
    Acum, chiar ma intreb: poate sa imi arate cineva un politician roman, indiferent de partid, sau curent politic, care sa nu fie violent, mitocan si profund anti-roman?

    Răspunde
  • Să fim serioși, politica e plină de jarle și janghine, indiferent de partid, la fel și societatea „civilă”, aceleași infecții purulente ale unei societăți bolnave.
    Așadar în situația dată, nici consilierul, nici activistul lui Pește prăjit nu mi se par mai breji, amândoi sunt la fel de … m-aș lipsi de amândoi. Și acum vine alt consilier minune să-și facă și el capital electoral pe cadavrul ăluilalt… yak, sictir, BĂ!

    Sunt câteva excepții, cu atât mai notabile, cu cât se remarcă din mocirla asta generală, e vorba de domnul primar Toma, domnul primar Firon si domnul primar de la Berca, nu îi rețin acum numele, dar primari de pe urma cărora se vede ceva, fac ceva pentru comunitățile lor.
    Pentru domnul Toma am deosebit respect pentru ceea ce face pentru Buzău, nu mă așteptam la așa schimbare bruscă în bine a Buzăului, eu sunt cel care l-a tocat pe Boșco și pe Bârlă în ceea ce privește gravele ilegalități din jurul șmenului maxi-taxi, deci la fel aș fi făcut și cu domnul Toma, dar nu a fost cazul, s-a dovedit un bun primar, care a reorganizat de la temelii transportul local, modern, civilizat, așa cum ar trebui să fie. Respect pentru domnul Toma.

    Răspunde
  • In primul rand s-a dovedit ca acest consilier este un derbedeu. Pacat ca paznicii l-au impiedicat sa se incaiere si sa se tavaleasca pe jos in fatza Palatului, poate ca asa s-ar fi convins si sustinatorii lui Rosioru ca acesta nu este demn sa se afle in elita Buzaului.
    Se vede ca acest personaj este un jalnic discipol al lui Marian Ceausescu…..[Leo]

    Răspunde
  • Silviule….dai ma dreaq de securisti…nu i mai suporta lumea mult…ai sa vezi

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.