Toma criticat pt. declarația despre revoluționari și după respingerea proiectelor non-PSD

Comunicat Pro România Buzău

Nimic nu ne mai miră când vine vorba despre primarul Constantin Toma, de la cheltuirea aberantă a banului public pe chermeze și alte șușanele, borduri și panseluțe în timp de criză, până la respingerea unor proiecte de hotărâri pentru simplul fapt că inițiatorul nu este coleg de partid cu el. A pățit-o recent Constantin Ionescu, colegul nostru și consilier municipal al PRO România, când PSD+PNL=LOVE au luat în râs și i-au aruncat la coș inițiativa de a oferi bani, prin decontarea cheltuielilor de transport şi prime sau bonusuri pentru copiii din Buzău care fac performanţă.

Ultima găselniță însă, când toată lumea este cu ochii pe PSD în urma scandalului de la centru cu acuzația lansată în spațiul public de înțelegeri oculte și vânzare a Ardealului, întrece orice imaginație. Mai ales că, dacă trăim în democrație iar Constantin Toma a ajuns primar în urma unor alegeri libere, totul li se datorează celor care în 1989 au ieșit în stradă cu orice risc, iar 1200 dintre ei au plătit prețul suprem.

Vorbind despre Revoluție, primarul Buzăului a avut o ieșire impardonabilă, nedemnă și care, prin gravitatea sa, atacă ideea de democrație și drept la exprimare a celor care, așa cum spuneam mai sus, au apărat cu piepturile goale în centrul orașului tocmai acest concept. „Văzând atâta umplutură şi faună care nu a adus nici un progres acestei ţări, nu am mai luat revoluţionar… ăăă…, certificatul de revoluţionar” a declarat primarul Constantin Toma spre stupefacția colegilor săi și uitând, sau poate nu și a fost doar un atac sub centură, că liderul său de partid, Marcel Ciolacu, totodată preşedintele Camerei Deputaţilor, este deţinător al unui asemenea înscris. Consilierul PRO România, Constantin Ionescu, este de părere că afirmaţiile edilului din şedinţa de CLM reprezintă cel puţin o lipsă de respect uriaşă atât faţă de membrii familiilor celor care au pierit în `89, dar și a celor care încă se mai află în viaţă. Asta și pentru că Toma, în afirmațiile sale, a considerat că o Piață „reprezintă mai mult decât Revoluţia de la 1989”.

De aceea, Constantin Ionescu, lărgind puțin subiectul pentru contextul actual, îl întreabă pe primar, dacă Revoluția nu înseamnă mare lucru, poate nici „vânzarea Ardealului” nu e un subiect fierbinte, că doar Buzăul nu e în această regiune istorică, pentru care mii de români și-au dat viața fără preget pentru a reîntregi România Mare!? Și cum Ardealul a fost dintotdeauna un simbol al unității, care a demonstrat că toți sunt români, trăind în deplină înțelegere deși de etnii diferite și indiferent de categoria socială din care provine fiecare, Constantin Ionescu lansează și o provocare edilului buzoian, și-l întreabă franc:”Sunteți PRO Ardeal, domnule Toma?” Pentru că noi suntem, și vom apăra ideea unității țării cu orice preț, chiar dacă Revoluțiile nu înseamnă nimic pentru unii.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „Toma criticat pt. declarația despre revoluționari și după respingerea proiectelor non-PSD

  • Pro-Ponta si C. Ionescu „muncesc”(!) si transpira zilnic in campanie electorala si nu stiu ce sa mai faca pentru a „ciuguli” voturi din electoratul PSD. Speculeaza pe plan local, iar Ponta la nivel national, teme pe care nimeni nu le poate crede . Doar naivii pot crede in intrebari de genul…..”Sunteți PRO Ardeal, domnule Toma?” si ca, doar……. „noi suntem, și vom apăra ideea unității țării cu orice preț, chiar dacă Revoluțiile nu înseamnă nimic pentru unii”. Uite domnule, ar spune naivii, hai cu totii la Pro-Ponta-Ionescu si sa nu mai votam PSD-TOMA !:)))))))))))))))))

    Răspunde
  • In Dec 1989, la Buzau, s-a iesit in strada dupa spargerea targului, cand lucrurile se clarificasera deja la Bucuresti. Asta nu inseamna ca buzoienii au fost revolutionari.
    Mulți dintre cei care au certificate de revolutionari din Buzau sunt niste escroci si profitori. Si eu as fi putut sa am un astfel de certificat dar am considerat ca este nedemn sa devin un profitor, asa ca am refuzat de la bun inceput [desi multi mi-au spus ca sunt un prost].
    Ce revolutie ati facut voi ma la Buzau?
    Felicitari d-lui Toma! Inseamna ca este un om cu principii……[Leo]

    Răspunde
  • „Văzând atâta umplutură şi faună care nu a adus nici un progres acestei ţări, nu am mai luat revoluţionar… ăăă…, certificatul de revoluţionar” dl. Primar Toma.

    Da, domnule Ionescu, da, în Buzău, în asociaţiile de revoluţionari exista „umplutură şi faună”…. cum ar fi, peste o sută revoluţionari de la…metrou, să dau un singur exemplu sau, chiar şi în Club 22, cel mai „curat”, transparent şi vizibil exista revoluţionari cu… probleme care, în cel mai scurt timp se vor elucida (problemele). Ştiţi domnule Ionescu de ce Dr. Ion Vasile, R.I.P., nu participa la şedinţele noastre? Din motivul enunţat de către dl. Primar…
    Faptul că Piaţa Daciei nu poartă (încă) numele de Piaţă Revoluţiei , da, se poate raporta şi la iniţiatorul acestui proiect şi „straniei alianţe” din cadrul Consiliului Municipal care, numai pe criterii politice nu este constituită şi, culmea, nu lasa loc niciunei negocieri.
    Şi, dacă tot „am intrat în vorbă, Club 22 Buzău, prin cei ce-l reprezentanta legal şi vremelnic, nu numai că susţine calitatea de revoluţionar d-lui Marcel Ciolacu, se mândreşte că acest politician ajuns în fruntea celui mai mare şi mai apropiat de oameni, partid din românia este membru al clubului, a fost cu noi atunci când MAJORITATEA buzoienilor se ascundea în casă şi aştepta deznodământul. Pentru cei ce neagă asta, dupa ce a inceput sa se traga, a doua zi piaţa era goală. 5 oameni au ieşit cu portavocea… în Piaţa cu nume de rezonanţă (care o fi legătura poate ne explică un istoric) şi ne „milogeam” de oameni să coboare din case că suntem câţiva în palat şi dacă se vor întoarce comuniştii ne măcelăresc. Ştiţi câţi au coborât în piaţă…? NIMENI. Stiţi câţi revoluţionari are Buzaul…?

    Răspunde
  • Rusine. Daca nu era Revolutia si oameni care au iesit atunci, astazi nu erau cei de acum politicieni corupti,politisti, „oameni de afaceri”, toata fauna care conduce pt. propriile interese aceasta tara. ,Oameni care sunt in pozitii cheie si cand se apuca sa faca ceva pt. semeni lor se ” si mie ce imi iese”. De astia suntem condusi. Rusine pt. 30 de ani trecuti.Sa va rugati in fiecare zi pt. „Prostii” care au crezut in alta viata.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.