DECIZIE SEVERĂ. Suferă 2 mii de buzoieni. Nu se intră, nu se iese
Evenimente în cascadă provocate de extinderea coronavirus în cartierul Poștă.
După confirmarea a 20 de cazuri într-o singură zi, autoritățile buzoiene au decis aseară – după miezul noții – închiderea cartierului Poștă.
Nu intră, nu iese nimeni timp de 14 zile cu excepția mașinilor și angajaților care vor distribui alimente, de la utilități (în caz că vor apărea avarii) și ambulanță.
Cartierul va fi păzit non stop de Poliție, Jandarmerie și Armată (după cum își vor stabili schimburile).
Comunicat Prefectura Buzău
„În urma confirmării celor 19 cazuri noi de buzoieni infectați cu noul Coronavirus, am luat decizii importante în această noapte.
În cadrul unei ședințe a CJCCI Buzău pe care am convocat-o de urgență, am stabilit măsura de a institui carantina timp de 14 zile pentru cartierul Poștă din municipiul Buzău, la propunerea Direcției de Sănătate Publică.
Ulterior, am primit și validarea de la Comitetul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Am convocat în această seară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru comunicarea și aprobarea măsurii.
Cei 19 pacienți au fost transferați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și la Institutul Victor Babeș din București.
Cartierul carantinat are o populație de circa 2 mii de locuitori.
Aprovizionarea cu alimente și bunuri de strictă necesitate va fi asigurată de către autoritățile locale”.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
cel mai proabil …o sa vedem cartiere intregi carantinate…daca nu tot orasul… sa mai zic.. judetul? La cati rromi exista pe aici… e foarte posibil sa fie un bum major cat de curand… astia se intalnesc intre ei peste tot in judet … si nu numai… toate comunitatile de tigani trebuiesc supravegheate de autoritati (nu-s rasist, sunt realist :)…. ) ///mare grija pe zona Movila/Limpezis ca astia se intalnesc cu cei din IL si Mizil… rudele „Este” rude si se vad mereu… ce ordonante militare… isi baga ceva in ele… si suferim tot noi cand nu vom avea locuri prin spitale din cauza lor ca au venit si le vor tine tot ei ocupate.. HAL!
Adevarul e ca stateam prea bine la Buzau, ar trebui pazite special toate cartierele de rromi, pe ei se duc banii din bugetul tarii, bani platiti de mine si de cei care muncesc in tara. Poate au grija autoritatile sa nu scape unul fara dosar si condamnare, macar munca in folosul comunitatii
@Anonim – nu gandesti bine cu dosarul si condamnarea. ca daca ii baga la puscarie .. tot pe banul tau vor sta. Sa fie pusi ca pe vremea lui Ceausescu… la munca silnica… si excutati silit in caz ca nu-si platesc amenzile.
De ce trebuie să sufere oamenii care au respectat toate măsurile, au stat în casă de când a început pandemia? Sunt oameni bolnavi de cancer sau alte boli asemănătoare aflați sub tratament, care datorită tratamentului au o imunitate scăzută și care au avut grijă să stea izolați și înainte de pandemia deoarece li s-a spus de la spitalul unde se tratau că sunt sensibili la microbi care pe alții nu îi afectează, iar acum sunt programați la tratament la București și nu pot ajunge deoarece nu sunt lăsați să iasă din cartier .Nu este corect ca viața acestora care depinde de tratament să fie pusă în pericol. Ce legătură au rromii cu restul locuitorilor? Oamenii oricum se fereau de acești rromi dintotdeauna.
Oameni buni din Posta ,sa nu uitati sa le multumiti vecinilor vostri pentru acest pocinog!
Domnul rrom a reusit de Paşte sa iasă din localitate ca sa mănânce mielu lu socră-su. Cred ca a fugit noaptea pe câmp ca altfel il prindeau vulturii din poliție,care sunt niste megaprofesionisti atunci când nu dorm in cizme.Apoi s-a întors in Buzău aproape cum plecase: neigienizat, nealfabetizat, nemuncit si neamendat.Doar cu covidul intre dinți. De aici încolo, e deja istorie.