Printre pacienți, un BEBELUȘ de 4 luni + Primul medic infectat

Focar nestins în cartierul Poștă conform datelor furnizate azi presei de către DSP Buzău.

În timp ce alde „Comitet” și unele din rudele sale se întorc de pe la spitalele din București (cu două teste negative la rând), altele – în număr de șase – au fost extrase din cartier de DSP Buzău și duse la spital.

Din cele șase cazuri noi – din Poștă, tot din neamul Pistol – trei sunt copii (între patru luni și șase ani) și trei sunt adulți. Doi dintre pacienți (cu simptome) au fost plasați la Spitalul Gârlași, iar patru (cu afecțiuni cronice) au fost transportați la spitalul din Rm. Sărat.

Total, azi, Buzău: 12 cazuri noi

Pe lângă cele șase cazuri din Poștă, DSP Buzău a mai anunțat alte șase infectați noi în jud. Buzău, dar fără a furniza alte informații suplimentare (localitate, vârstă, profesie etc.). Aceste șase cazuri (din afara Poștei) sunt asimptomatice și au fost transportate pentru supraveghere la spitalul din Rm. Sărat.

În total, la Buzău, de la începutul epidemiei s-au infectat (oficial) 95 de persoane. Niciuna n-a avut de suferit din pricina virusului (în afara faptului că a fost internată forțat), toate cazurile de până acum, fiind, din fericire, ușoare.

Hop, și primul medic infectat

Premieră nedorită la Buzău. A apărut și cazul primului medic buzoian infectat cu Covid-19. E vorba de dr. neurolog Dorina Murgoci de la policlinica de pe Bd. N. Titulescu.

Policlinica, închisă azi – sursa foto, Opinia

Doctorița urma să fie operată, iar conform protocolului, înainte de orice intervenție chirurgicală pacienții sunt testați pentru Covid-19.

Surpriză, în cazul femeii, testul s-a dovedit pozitiv. Mai mult, inclusiv soțul doctoriței s-a dovedit a fi purtător, asimptomatic, al virusului. Cei doi au fost transportați la spitalul din Rm. Sărat.

DSP Buzău a dispus testarea personalului din policlinică și dezinfectarea incintei, astfel că astăzi policlinica a fost închisă.

Cel mai probabil, doctorița ar fi luat virusul de la un pacient.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

5 comentarii la „Printre pacienți, un BEBELUȘ de 4 luni + Primul medic infectat

  • Deja transmitere comunitara? Oare cat mai dureaza pana la carantinarea intregului oras Buzau?

    Răspunde
  • ,,Nu trebuia carantinată, Poşta!”, ,,Nu trebuia carantinată, Poşta!”…
    Haideţi, acum mai puteţi striga asta din nou, cei care o făceaţi acum câteva zile ?

    Răspunde
  • Să mai ziceţi de Dimian că n-a luat măsura corectă!

    Răspunde
  • Prefectul a luat cea mai buna decizie, sa le fie rusine celor care au sustinut sa nu fie carantinata Posta. Sa prelungeasca carantina, nu e normal sa se imbolveasca tot orasul pt niste inconstienti, care nu pot vedea mai departe de propriul interes

    Răspunde
  • Nu trebuia carantinat un cartier intreg pentru cativa indivizi. Ăștia trebuiau introdusi in carantina pe cheltuiala lor, cu obligatia sa plateasca toate cheltuielile legate de tratamentul si eventuala carantina a altor cetateni pe care i-au infectat, plus daune catre acestia.
    Cum nu ar fi platit, trebuiau să le fie scoase la vânzare casele și terenul.
    Astia nu pricep ca rabdarea oamenilor normali a ajuns la limita cu acesdti indivizi care, mai nou, sunt si raspanditori de boli.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.