Ieri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Bărbat de 26 de ani, reclamat de un văr
Un bărbat din Vadu Paşii a reclamat la 112 că vărul său, în vârstă de 26 de ani, ar fi săvârşit acte de natură sexuală asupra fiicei apelantului, în vârstă de 9 ani și 6 luni.
Imediat după primirea sesizării, polițiștii au demarat cercetările în vederea stabilirii situaţiei de fapt.
Minora a fost examinată de specialiştii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Buzău și, totodată, a fost informată DGASPC Buzău.
Din cercetări a reieșit că în dimineața zilei de 17 mai, profitând de faptul că se afla singur cu minora, tânărul ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta.
Bănuitul – un tânăr în vârstă de 26 de ani din Vadu Pașii – a fost depistat de poliţişti pe raza localității de domiciliu şi a fost condus la Poliție pentru audieri, față de acesta fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol.
Ieri, la solicitarea procurorului de caz, instanța a emis pe numele bănuitului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, cu precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.