A apărut azi pe o stradă! E postarea zilei

E postarea zilei în oraș. A strâns până acum peste o mie de like-uri, 260 de distribuiri și 50 de comentarii favorabile.

Se anunță că pe strada Parâng, sprijinită de gardul bisericii, s-a înființat o bibliotecă în aer liber.

Buzoienii sunt invitați să vină, să ia cărți, să le citească și să le aducă înapoi.

Inițiativa îi aparține preotului Romeo Ene, de la biserica Sf. Dumitru.

„Începând de azi, 24 octombrie 2018, dacă veți trece pe str. Parâng, pe gardul bisericii, veți observa un raft cu cărți. Este vorba de Biblioteca de la stradă pe care o punem la dispoziție trecătorilor. Regulamentul bibliotecii: împrumutati o carte, mergeți într-un loc liniștit, citiți toate paginile, povestiți prietenilor ce ați citit, aduceți cartea înapoi pe raft și repetați procedura săptămânal. Nu este de ajuns sa cumperi cărți „pe care trebuie să le ai în bibliotecă”, ci este esențial să citești „non multa, sed multum”.

Cărțile au fost obținute din donații, iar lista donatorilor este în continuare deschisă.

Preotului buzoian (care este și profesor de religie la Colegiul „M. Eminescu”) i-a venit ideea după ce a aflat de închiderea a câteva sute de biblioteci în toată țara.

În plus, Ene a observat că în Buzău sunt tot mai puține librării (locuri în care se vând cărți), iar spațiu alocat este din ce în ce mai restrâns.

„În zilele cu ploaie, vânt sau ninsoare, biblioteca se va adăposti în biserică. Disponibilă zilnic între orele 8-16, sâmbăta și duminica între orele 7-11. Mulțumesc donatorilor pentru cărțile primite, SC Micul Paradis pentru raft, Librariei Dany Cris pentru plastifiere si dlui Ionel Buzea pentru montaj! La biserica „Sf. Dumitru” vom organiza, în curând, un cenaclu literar. Voi reveni pentru cei interesați” – preot Romeo Ene

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Iată ce se va face în schimb CLICK AICI 

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „A apărut azi pe o stradă! E postarea zilei

  • Amintiți-va episodul ,petrecut cu ceva ani in urma, din Crang!Au disparut cartile in cateva zile apoi si rafturile aferente.De lăudat inițiativa preotului,dar cred ca istoria se va repeta din pacate!…

    Răspunde
  • Am incercat si eu asta in blocul meu …..cartile au disparut …..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.