A lucrat la postul de poliție din comună

„Să faci ce zice popa, nu ce face popa”, e o veche zicală românească.

Uneori, vorba de duh, se aplică și în cazul polițiștilor. Le zic șoferilor să nu bage viteză, să circule cu atenție, dar n-o fac nici ei întotdeauna.

S-a întâmplat, din păcate, chiar ieri, între Boboc Sat și Boboc Gară.

Bolidul scăpat de sub control a avut asemenea viteză încât a rupt stâlpul de electricitate

„Vedeți că domnul Florică Chioveanu, trecut de dvs. în articol ca fiind șoferul aflat la volan, e fost polițist chiar la postul din Cochirleanca. A ieșit de câțiva ani la pensie”, ne-a informat un localnic printr-un comentariu la articol.

Informația a fost confirmată apoi din mai multe surse.

Fostul polițist, de 54 de ani, a avut ghinion cumplit. Stâlpul a prin mașina ca într-un clește, nepermițând salvatorilor să intervină

Prin sat se zvonește că înainte de accident, răposatul s-ar fi certat cu mama și cu fratele, la casa părintească de la Roșioru.

Florică Chioveanu are doar un băiat care i-a călcat pe urme și a devenit polițist

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „A lucrat la postul de poliție din comună

  • Un proverb românesc spune: ” Nu -ți băga nasul în treburile altora.” Așa faceți dumneavoastră domnule ziarist. De unde știți dumneavoastră anumite fapte si nu le știm noi vecii mamei lui?
    Nu s-a certat cu nimeni. Asa a fost sa fie. Numai el si Dumnezeu stiu ce s-a intamplat.

    Răspunde
  • Şi până la urmă de unde stii dumneata ce a făcut domnule Tereacă de ai aruncat zicala aceea din preambul? Asta se numeste deontologie profesională sau echidistanță? Ai stabilit dumneata viteza cu care a circulat? Dacă tot te pricepi aşa bine, stii ce înseamnă să intri în plin cum se spune īntr-un obstacol rigid?

    Răspunde
    • Vreti să vă servesc una despre echidistanță ? Din cauza echidistanței jurnalistilor ne-a trecut glontul pe la ureche de era sa ne trezim in RSS Dragn(ea)nistan. Uneori ziaristii echidistanți sunt niște lași.

      Răspunde
  • Mai multa decenta, nu ar strica. Mai ales ca, daca macar ati fi intrebat un satean despre el, ati fi aflat rapid ce om extraordinar a fost. Un asfel de om chiar nu merita articolul dvs rautacios. Un om gata oricand sa ajute pe toata lumea. Poate va mobilizati sa scrieti un articol cu lucrurile bune facute, ar fi foarte frumos din partea dvs

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.