A murit la 59 de ani după un infarct Viorel Samoilă, administrator al Satului Dacic de la Năeni și colaborator apropiat al preotului Mihail Milea
Azi a avut loc înmormântarea
Buciumul a răsunat astăzi pe dealurile de la Năeni, în Satul Dacic. El a anunţat vecinilor şi întregii comunităţi că Hristos avea nevoie de Viorel Samoilă , acolo, sus, în ceruri, pentru a i se încredinţa nişte atribuţii mult mai nobile decât i le-ar fi dat cineva pe pământ.
Astăzi, l-am condus pe ultimul drum pe acest OM, cu suflet şi comportament de dac, un OM care-şi iubea Patria, fiind mulţi ani în slujba ei, în haina de jandarm, până la pensionare.Şi nu în cele din urmă, era un bun creştin, ortodox, care şi-a pus viaţa în slujba semenilor.
Soţia, Puşa Samoilă, împreună cu comunitatea restrânsă din singurul Sat Dacic din România s-au rugat astăzi, 15 iulie, împreună cu pr prof. dr. Mihail Milea pentru sufletul lui Viorel Samoilă, mutat la ceruri în urma unui atac de cord, la vârsta de 59 de ani. La slujba religioasă de înmormântare au participat circa 300 de suflete, prieteni, apropiaţi, cei care-l cunoşteau prin activitatea pe care a desfăşurat-o în ultimii ani la Fundaţia „Sfântul Sava”. Trecerea sa în lumea de dincolo, pentru a se împlini voia lui Dumnezeu, a însemnat pentru buzoieni şi prima înmormântare după datinile străbunilor, aşa cum ar fi făcut-o locuitorii acestor ţinuturi în vremea marelui rege Decebal. Hristos a înviat! – Fundația Sf. Sava
Viorel Samoilă, dac liber şi administrator al Satului Dacic de la Năeni, s-a mutat azi la Domnul.
Viorel Samoilă a fost mereu alături de părintele Mihail Milea pentru dezvoltarea proiectului „Satul dacic” aşezare rurală, pe un deal din comuna Năeni, unde se doreşte ca locuitorii să trăiască precum strămoşii daci, în bordeie din piatră, şi să supravieţuiască din creşterea animalelor şi cultivarea pământului.
Recent, dl Samoilă a fost gazdă bună pentru toţi care au luat parte la prima nuntă oficiată de părintele Mihail Milea în satul dacic şi i-a primit în această comunitate restrânsă, deocamdată pe cei doi tineri care au acceptat să locuiască în ”satul dacic” pe care Fundaţia Sfântul Sava îl construieşte între dealurile din Năeni.
Slujba religioasă va avea loc sâmbătă la ora 12.00, la Satul Dacic.
„În aceste momente de întristare pentru toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Biruitorul morţii şi Domnul vieţii, să odihnească sufletul său în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi. Veşnica lui pomenire din neam în neam!
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE! HRISTOS A ÎNVIAT!” – Fundația Sf. Sava
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
DUMNEZEU SĂ-L IERTE.
DUMNEZEU SA-L IERTE.UN PRIETEN ADEVARAT SI UN SUFLET MARE.NU I-L
VOM UITA.VOM INCERCA SA DUCEM VISUL LUI MAI DEPARTE.VOM FI ALATURI PT.CONSTRUIREA SATULUI DACIC
A fost o persoana deosebita .cum putine au mai ramas in viata.. Dumnezeu sa l Ierte…tot timpul o sa fii in memoria noastra Fam.Visan Spania
A fost o persoana deosebita .cum putine au mai ramas in viata.. Dumnezeu sa l Ierte…tot timpul o sa fii in memoria noastra Fam.Visan Spania